Cu mâinile-amândouă...
Autor: Maria Luca
Album: Cuvinte pentru suflet
Categorie: Zidire spirituala
Cu mâinile-amândouă am construit o casă
Și-o mică odăiță în care să mă-ncui. . .
Acolo mi-am deschis izvoarele din suflet
Cum n-am făcut-o Doamne în fața nimănui. . .

Cu mîinile-amândouă am ridicat altarul
De jertfă necurmată, de cânt și închinare
Și-n ceas de părtășie Te simt în cămăruță
Cum mă-nfășori în pace și binecuvântare. . .

Cu mâinile-amândouă am pus pe masă pâine,
Am mângâiat și poate, cândva, am dojenit. . .
Am alinat orfanul și văduva sărmană. . .
O tainică comoară în ele am găsit. . .

Și mâinile-amândouă le-am înălțat spre ceruri
Salvate de osândă, de orișice păcat. . .
Prin ele-Ți mulțumesc și-Ți laud măreția. . .
Sunt două mâini de aur ce-n haru-Ți mi le-ai dat! ! !

Vulcan-24-02-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161651/cu-mainile-amandoua