În fiecare zi cu Tine
Autor: Maria Șopț
Album: Trandafirii mei
Categorie: Diverse
Îmi plec genunchii-n rugăciune,
Spre Cetatea sfântă mă îndrept,
Ascunde-mă în taina Ta de Mire,
Cu lacrima ce-mi curge în piept.

De-ar fi din înălțime să o duc
În apa tulbure din ocean,
Frământă destoinic al meu lut
Prelucrează-mă pe roată iar.

Pietre vii din amintiri răsar,
Bold al neputințelor cărate,
Elixir din nemilosul teasc,
E vindecare pentru toate.

În fiecare zi cu Tine
Arde în suflet Sfânt Duhul Tău,
Neîncetat spre veșnicie,
Crește Dragostea din Empireu.

Puterile se primenesc de Sus
În inima descătușată,
Ținta alergării ești, Isus,
Mielul divin fără de pată.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160408/in-fiecare-zi-cu-tine