Să ai pace în casa ta!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu Domnul, pentru totdeauna!
Categorie: Zidire spirituala
Să ai pace în casa ta!

Să ai pace în casa ta,
Este foarte prețios,
Liniștit ca să poți sta
Slavă să-I dai lui Hristos.

Laude să Îi aduci
Căci le merită deplin
În fața Lui să te-arunci
Să audă al tău suspin.

Modestia ta să-I placă
Domnului cel sfânt, ceresc,
Iar gura ta să nu tacă
Să-I spui, 'Doamne, Te iubesc',

Și cu gândul, și cu fapta,
Vreau să fiu pe placul Tău
Când totu-i sfârșit, sunt gata,
Ca să fiu răpit și eu,

Să nu rămân pe pământ
Să fiu ars în foc de viu
Ci s-ajung în cerul sfânt
Lângă cei drepți, ca să fiu.

Dă-mi înțelepciune Tată,
Cuvântul să-L împlinesc
Fii cu mine și-mi arată
Calea spre cer, să trăiesc!

Amin

Câmpia Turzii, 2 februarie 2017
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160364/sa-ai-pace-in-casa-ta