Cum stai cu pocăința?
Autor: Mirela Olteanu
Album: Talantul Domnului
Categorie: Trezire si veghere
Cum stai cu pocăința?

Cum stai cu pocăința, te-ntreb așa curios?
Pe dinafară totul pare curat, frumos
Dar oare înauntru, în inima si-n gandul tau
Se mai gasestea-acolo umpic din Dumnezeu?

Sa fii pocait trei ore, duminica in adunare,
Să știi ca asta nicidecum nu iți aduce salvare.
De intre oameni esti un sfânt, dar înauntru esti un leu,
Te rog iarta-mi indrăzneala: Tu nu esti fiu de Dumnezeu!

Poate ajuți sărmanii și le vorbești des de Isus,
Dar te întreb ,vreo vorbă în practică ai pus?
Caci doar de le vorbești ei la Isus nu vin,
Căci văd că pentru tine, Isus este stain.

Purtarea ta trebuie să fie sfântă,nepătată,
Să ai în inima ta pace, conștiința să-ți fie curată,
Abia atunci să le vorbești altora despre Isus,
Dacă nu vei facea așa, n-ajung nici ei, nici tu sus!

Să nu fi o pricină de poticnire pentru cei din jurul tau,
Căci de îl ispitești pe altul, tu nu ești al lui Dumnezeu.
Când tot ce-i deșertăciune și păcat din inima ai scos,
Atinci sa te numesti frate cu Hristos!

Poți să faci pentru Domnul lucrari câte vrei,
Dacă ești fățarnic în sus na-i cum s-o iei,
Și oricate lucrări în numele lui ai fi facut,
Domnul îți va zice: eu nu te-am cunoscut!

Ai timp să te întorci cu adevărat,
Să îti speli inima de pofta și păcat..
Roaga-te frate, de vrei mă rog si eu cu tine,
Căci Domnul nu-i departe, și nici nu știm când vine..

N-aș vrea ca osteneala ta să fie în zadar,
Și să prierzi pe veci al manturii dar...
Întoarce-te acum, cu toată ființa ta,
Si Domnul, de ești sincer, sigur te va ierta!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/158604/cum-stai-cu-pocainta