Steluța mea
Autor: Alexandru Marius
Album: Nou
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Steluța mea

S-a rupt o stea din ceruri și-mi cântă la fereastră,
O “crăciuniță” roșie, timid’ascultă-n glastră,
Colindul stelei mele unită-n cor angelic,
Vitralii înghețate lucesc acum feeric.

Se naște azi Mesia, ți-aduc o Veste Bună,
Ecoul cel de veacuri, la fel, duios răsună,
Se umple de Lumină, odaia mea umilă,
E loc la tine-n casă și pentru El, copilă?

Dansează-n noapte fulgii, bat clopoți de cleștar,
Steluța îmi șoptește melodios de-afar’
Se naște Salvatorul în lumea cea ostilă,
E loc la tine-n casă și pentru El, copilă?

Se scutură Cerul și cad troiene de Iubire
Se naște Pruncul-Rege acum în omenire,
Zâmbește bucuroasă steluța mea gentilă,
E loc la tine-n casă și pentru El, copilă?

Adorm în patul moale, sub legănări de nea,
Cu gândul la colinde și la… steluța mea
Dar dis-de-dimineață, aievea mă trezesc,
Isus e lângă mine, îmi spune: Te iubesc!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/157284/steluta-mea