Mă sperii de-atâta cădere de frunze în toamnă
Plâns este cerul cu lacrimi de ploi,
Doamne, toţi norii cei grei se destramă
Tu ce-ai rânduit pentru noi?

Vara e dusă, pustia ne cheamă
Trec oile blânde în turmă
Doamne, în mersul tăcut mi-este teamă
Că-s mielul cel slab de pe urmă.

Tu-n suliţi aprinse cobori solii nopţii
Veacul e orb de-atâtea ispite,
Păstorii sunt singuri sub streaşina porţii
Cu umbrele lor obosite.

E-atâta cădere de frunze în toamnă
Mi-e teamă ca melcului, straniu, de cretă
Pădurea de umbre de-acum se destramă
Pe fibra durerii secretă.

E vifor în mine şi-i vifor afară
Cerul îşi pune cămaşă de ploi
Corbii tăcerii-n pustiuri ne cară
Doamne, Tu ce-ai rânduit pentru noi?

Copyright © 2016 Marin Mihalache