Grație divină
Autor: George Cornici
Album: Împliniri...
Categorie: Zidire spirituala
GRAȚIE DIVINĂ

Reverși divina-Ți bunătate
O, Tată-n veci glorificat
Prin Tine-avem o demnitate.

De-atâtea ori ne-ai ridicat
Din stările de disperare
Cu dragoste ne-ai inundat.

Din uriașele-Ți hambare
Trimiți bucate zi de zi
S-avem tărie în lucrare.

Suntem ai Tăi iubiți copii
Nădejdea-n noi nicicând nu piere
Prin harul Tău ne întreți.

Nu mai tânjim după himere
În alte stări suntem bogați
Ne-ai dat atâta mângâiere.

Pe brațe tari suntem purtați
Când timpul nu e favorabil.
Cu Tine suntem conectați.

Ești Creator, ești adorabil
Cunoști nevoi mai mici, mai mari
Cuvântu-Ți e incontestabil...

Ești lângă noi, Tu nu dispari
În ceasul greu de încercare.
Ne-ajuți să fim buni gospodari...

O nouă zi, acum, apare
Și-a apărut și al Tău dar
În Tine-i binecuvântare...

O, iscusitule ZIDAR.

George Cornici/23 Aprilie, 2015
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/136264/gratie-divina