Să fim cu toții mântuiți!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Lacrimi de argint
Categorie: Trezire si veghere
Să fim cu toții mântuiți!


M-am gândit ca să fac bine
Aveam un coleg sărac
Deseori venea la mine
Ca să vadă, ce mai fac?

Ne jucam des împreună
La fire, ne potriveam
Nu lăsam rău să se spună
Pentru el, orice făceam

Alti colegi îl tachinau
Că-i sarac, că-i zdrențăros
Vorbe grele îi ziceau
Eu știam, că nu-i frumos

Un om de-i sărăcăcios
Sau, pare mai necăjit
Ori este neputincios
Să râzi, e un gest urât

Mama mea m-a învățat
De ei, să nu-mi fie silă
Ba mi-a spus și m-a îndemnat
Să-i privesc pe toți cu milă

C-aș putea și eu cândva
În vreo stare sa ajung
Sau, să fie cineva
Ce m-ar face ca să plâng

Dumnezeu să mă ferească
Să nu fiu nicicând așa
De rău să mă ocrotească
Sănătos să fiu, aș vrea

Și să am și de mâncare
Sa am haine de îmbrăcat
Să fiu bun cu orișicare
Domnului, să-I fiu pe plac

De aceea mă gândesc
Sa fiu bun cu orișicine
Să ajut, să ocrotesc
Prieteni, să am lângă mine

Să-L vestesc pe Domnul meu
Tuturor să le vorbesc
Să le spun de Dumnezeu
Vestea bună, s-o vestesc

Sunt sigur, voi câștiga
Suflete pentru Isus
Cu toți ne vom bucura
Când vom fi la ceruri sus.

Amin

Câmpia Turzii, 25 octombrie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/130244/sa-fim-cu-totii-mantuiti