Dati-mi voie sa va povestesc inca o intimplare din copilaria mea. Eram cam de treisprezece ani cind un vinzator de la magazinul de masini agricole s-a oferit sa-i vinda lui tata un tractor. Imi aduc aminte ca tata nu prea voia sa faca tirgul acela atunci, dar vinzatorul s-a oferit sa vina personal acasa la noi si ne-a luat pe toti cu masina lui luxoasa. Pe drum, vinzatorul ne-a oprit la un restaurant si s-a oferit sa ne cumpere ceva de mincare. Tata a zis ca un suc este de ajuns, dar vinzatorul nu s-a lasat pina ce nu ne-a dat tuturor o masa pe cinste. Ce mai, nu trebuie sa va mai spun ca ne-am imprietenit cu vinzatorul si ca tata a cumparat chiar in ziua aceea tractorul!

Iata o alta intimplare: cu citva timp in urma, o companie de discuri ne-a invitat sa participam la o expozitie de produse organizata in incinta unui mare restaurant. Credeti ca-mi amintesc ceva despre calitatea produselor? Foarte putin. N-am sa uit insa curind extraordinara varietate de produse ... alimentare cu care ne-am indopat toti, delectindu-ne. Bineinteles ca masa a fost "gratuita". Contractele incheiate au acoperit insa mult mai mult decit pretul ei.

Cei ce stiu sa vinda au invatat bine un principiu: cistiga mai intii simpatia clientului si vei avea dupa aceea parte si de banii lui. Ei sint ca pescarul care "cheltuieste" o rima, pentru ca apoi ...

Sa stiti ca "negustoria" aceasta nu este straina de spiritul Bibliei. Principiul este acelasi chiar daca lumea si Biblia il folosesc in scopuri diferite. Dumnezeu vrea sa ne apropiem de oameni nu pentru a trage foloase de la ei, ci pentru a le fi de folos. Ospitalitatea si prietenia sint cai de acces spre inimile oamenilor. si noi avem asa de multe de oferit! Il avem pe Domnul Isus in care sint ascunse toate comorile lumii si care poate da ajutor tuturor celor care sint in lipsuri sau necazuri.

Lumea de astazi a stabilit relatii bazate pe egoism. De obicei "ii folosesti pe altii sau esti folosit de ei", uneori "o mina spala pe alta" din dorinta stabilirii unui compromis cu avantaje duble.

Familia copiilor lui Dumnezeu trebuie sa fie calauzita de principiul binefacerii altruiste. Noi trebuie sa fim prietenosi pentru ca Dumnezeu ne-a invatat sa fim asa. Actiunile noastre sint motivate de dragostea fata de Dumnezeu si de iubirea fata de aproapele nostru.

Ospitalitatea biblica

"Sfirsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar si vegheati in vederea rugaciunii. Mai presus de toate, sa aveti o dragoste fierbinte unii fata de altii, caci dragostea acopere o sumedenie de pacate. Fiti primitori de oaspeti intre voi, fara cirtire" (1 Petru 4:7-9). Aceasta este o chemare la trairea in dragoste, la ignorarea greselilor si la acceptarea celorlalti intr-o atmosfera de toleranta iubitoare.

In alta parte a Scripturii putem citi: "Iubiti-va unii pe altii cu o dragoste frateasca. Ajutati pe sfinti, cind sint in nevoie. Fiti primitori de oaspeti" (Rom. 12:10a, 13).

Conducatorii Bisericii trebuie sa fie "primitori de oaspeti" ( 1 Tim. 3:2; Tit 1:8).

"Staruiti in dragostea frateasca. Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii, prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri" (Evrei 13:1,2).

Semnificatiile ospitalitatii

Dictionarele spun ca ospitalitatea este: "o atitudine binevoitoare fata de oameni, placerea de a avea musafiri; prietenie oferita din toata inima si dezinteresata; bucuria de a folosi bunurile trecatoare pentru a dobindi prietenii care sa dureze vesnic".

{ebster scrie ca ospitalitatea este: "Obiceiul de a primi oaspeti si de a-i trata cu toata bunatatea si curtuazia".

Definitiile de mai sus ne pot da o idee despre ceea ce se asteapta de la noi ca sa facem pentru altii. O Biserica ospitaliera este un grup de oameni care nu se multumesc sa se intilneasca doar la Biserica, ci isi deschid cu bucurie casele unii altora, stau la mese impreuna, se bucura de prezenta celorlalti si au o asa de mare bucurie cind sint impreuna incit cei ce au scapat prilejul simt ca au pierdut o mare ocazie.

(Imi aduc aminte de vremea cind ne intilneam ca Biserica intr-un fost garaj din California. Conditiile erau modeste, dar dragostea si buna dispozitie faceau ca sala aceea mica sa ne para un somptuos palat, iar intrunirile erau adevarate banchete de dragoste si partasie crestina. Unul dintre noi, Emil Dumitru, lucra uneori Duminica dimineata la magazinul de optica medicala, dar venea pe la ora 12 cind se termina serviciul divin spunind: "N-am putut sa nu ma reped sa va vad macar si sa va string in brate. Care veniti astazi la mine la masa ?" Era si aceasta o dovada de ospitalitate si prietenie.)

Din pacate, societatea moderna, desi ne-a adunat mai multi intr-un loc, nu ne-a invatat si sa dorim sa ne cunoastem unii pe ceilalti. Traim fiecare in patratica noastra, nederanjind si nevrind sa fim deranjati de nimeni. Cind apar neintelegeri sau conflicte, oamenii isi dau seama cit de putin se cunosc unii pe ceilalti si cei mai multi au tendinta sa plece in alta parte. Este interesant ca cei care au practicat ospitalitatea sint si cei care acum rezista crizei si reusesc sa cladeasca punti intre oameni.

Avraam este un exemplu de personaj biblic care a practicat ospitalitatea. Pentru el, gazduirea celor trei drumeti a insemnat mult mai mult decit ce inseamna pentru noi astazi deschiderea frigiderului sau aprinderea aragazului. El a trebuit sa aduca apa si sa-i spele pe cei trei musafiri pe picioare. Apoi, impreuna cu Sara, "au luat trei masuri de faina, au framintat si au pregatit trei turte. Avraam a dat fuga la vite, a luat un vitel tinar si bun si l-a dat unei slugi ca sa-l pregateasca in graba. Apoi a luat unt si lapte, impreuna cu vitelul pe care-l pregatise si l-a pus inaintea lor. El insusi a statut linga ei, sub copac, si le-a slujit pina ce au mincat" (Gen. 18:1-10). A fost o osteneala demna de unul care "a gazduit pe ingeri". Tot ce a facut Avraam ilustreaza ce inseamna ospitalitatea. Avraam a fost rasplatit pentru lucrarea sa: "La anul, pe vremea asta, Ma voi intoarce la tine; si iata ca Sara, nevasta-ta, va avea un fiu". Ce s-ar fi intimplat daca Avraam nu le-ar fi aratat trimisilor cerului ospitalitate?

Pilde de ospitalitate

Biblia ne da si alte exemple de ospitalitate. Laban a stiut sa se poarte frumos cu slujitorii trimisi de Avraam. Iosif i-a primit cum se cuvine pe fratii sai cind s-au pogorit in Egipt. Faraon l-a intimpinat cu amabilitate pe batrinul Iacov, tatal lui Iosif. Ietro l-a gazduit pentru o vreme pe Moise. Rahab a adapostit iscoadele trimise in Canaan. Vaduva din Sarepta Sidonului l-a gazduit pe proorocul Ilie. Sunamita s-a dovedit o excelenta gazda pentru Elisei. Iov a fost un "tata al strainilor". Lidia a staruit de Pavel sa intre in casa ei. Zacheu l-a primit in casa sa pe Domnul Isus. Domnul Isus insusi le-a aratat ce inseamna ospitalitatea atunci cind a spalat picioarele ucenicilor.

Un alt exemplu minunat este cazul celor doi ucenici care se indreptau spre Emaus. Ei vorbeau pe drum despre evenimentele triste petrecute in Ierusalim. Un strain s-a apropiat de ei, a intrat in vorba cu ei si ei l-au acceptat imediat ca tovaras de calatorie. Apoi strainul s-a simtit liber sa le puna intrebari si sa le tina un adevarat studiu biblic. Inimile acestor doi oameni s-au manifestat asemenea unei case primitoare. Nu este de mirare ca, inspre seara, ei au staruit de strainul, devenit intre timp prieten, sa intre si sa ramina cu ei peste noapte in satul in care poposisera. Strainul a stat, a frint piinea inaintea lor si, vazindu-i probabil semnele ranilor de la miini, cei doi au inteles in sfirsit cu uimire ca strainul fusese chiar ... Domnul. "Atunci li s-au deschis ochii si L-au cunoscut; dar El S-a facut nevazut dinaintea lor" (Luca 24:13-35).

Aspecte practice ale ospitalitatii

Ospitalitatea ne face sa traim in unitate. Ea ne ajuta sa ne sprijinim unul pe celalalt si sa putem sta in picioare pina in "Ziua Domnului". O cintare crestina spune:

"Spic cu spic se tine-n vint

Cine-i singur cade frint".

Ospitalitatea ne transforma dintr-o multime individualista intr-o familie, Pavel vorbeste despre persoane care i-au devenit "rude" in familia mare a copiilor lui Dumnezeu: "Spuneti sanatate lui Ruf, cel ales in Domnul, si mamei lui, care s-a aratat si mama mea" (Rom. 16:13).

Dar, va zice cineva, noi nu sintem pregatiti pentru oaspeti! "Sint pinze de paianjen pe la colturi, este praf peste tot, parchetul nu este dat cu ceara, geamurile nu sint curate, curtea nu este aranjata. Copiii fac prea multa galagie, iar noi pur si simplu nu stim sa purtam o discutie indelungata". Celor care spun astfel de cuvinte trebuie sa le amintim ca ospitalitatea nu este o ocazie pentru a ne etala pe noi insine si pentru a ne lauda cu casele sau cu mobila noastra, ci o oportunitate de a ne lasa cunoscuti de altii asa cum sintem si de a ne pune la dispozitia lor cu tot ceea ce avem. Pinzele de paianjen si praful vor trece, dar prietenia sincera si dezinteresata va ramine pe vesnicie. Ferestrele murdare pot fi trecute foarte usor cu vederea atunci cind inima este curata si plina de iubire.

(Imi amintesc cu duiosie de o casa modesta asezata linga Gradina Botanica din Iasi. In ea si-au gasit alinarea multe inimi calatoare si multe generatii de studenti. Familia lui nea Culita Sfatcu, fratele presbiter al Bisericii, a stiut ce inseamna ospitalitatea. "Mama" si "tata" Sfatcu au crescut multi copii ai Bisericii in casa lor de pe Copou. Daca nu pot spune ca s-a ridicat tavanul din cauza cintecelor si risetelor galagioase, pot spune ca odata s-a rupt patul cu noi de atita ris si zbenguiala.

Au fost si alte familii in Iasi. Mai bogate, cu case mai mari si mai spatioase, dar, nu stiu de ce, pasii nostri nu se opreau in pragurile lor, ci se grabeau intotdeauna sa ajunga in dealul Copoului, unde masa nu era intotdeauna bogata, dar era garnisita cu iubire. Care a fost secretul familiei Sfatcu? Daca ma intrebati pe mine, cred ca l-am putea formula cam asa: "O casa mica, dar cu o inima mare si incapatoare, care ne-a cuprins pe toti in ea, asa cum eram, cu stingaciile si cu toanele noastre, cu crizele si cu momentele noastre de devastatoare veselie. Parca mai aud si acum in urechi ecoul vorbelor "mamei Sfatcu": Costica, Tudorica, dati, mama, muzica aia mai incet ca ma doare capul".

Neamul romknesc a fost obisnuit cu ospitalitatea. Spre deosebire de alte neamuri, la noi si-au facut casa buna si bulgarii si rusii si nemtii si ungurii si tatarii si sirbii si tiganii si evreii si ... cine mai stie citi. Pe cind treceam cu masina pe dealurile de la Cotnari, un turist strain a vrut sa cumpere un strugure, "asa de pofta". tin minte ca gospodarul s-a dus in vie si l-a adus pe cel mai mare si mai frumos. Cind strainul a intrebat cit il costa, gospodarul s-a simtit jignit si n-a vrut sa primeasca nimic.

Neospitalitatea este o boala mai recenta a romknilor. Ea ni s-a strecurat in suflet odata cu ateismul care a cautat sa ne inchida cerul de deasupra noastra si sa ne transforme in fiinte animalice preocupate numai cu supravietuirea egoista de fiecare zi. Crescut in tinda Bisericii, romknul se va intoarce curind la obiceiul de a-i primi pe musafiri cu piine si cu sare; in casele si in inima lui. Asa sa dea Domnul!

Dati-mi voie sa va mai povestesc ceva din viata aproape legendarului evanghelist care a fost Marcu Nichifor. Pe cind locuia intr-o casa din Caransebes, dinsul a invitat o haimana de pe strada sa locuiasca cu el si sa se adaposteasca de frigul de afara. Din vorba in vorba, fratele a aflat ca "musafirul" lui se indeletnicea deobicei cu furtisagul. Fara sa se lase doborit de vestea aceasta, fratele Marcu i-a vorbit in continuare despre Domnul Isus, l-a pus sa se roage si apoi l-a rugat sa ramina la el in casa pina se va intoarce dintr-o vizita pe care le-o promisese celor dintr-o Biserica de departe. Celor cu care se intilnea, fratele Marcu le spunea cu haz: "Ce crezi?! Eu ma plimb si hotul imi pazeste casa! Ai mai vazut asa minune?" La intoarcere, fratele a constatat cu bucurie ca nadejdea nu-i fusese inselata. Nu-i lipsea intr-adevar nimic din casa.

Altadata, un musafir mai nevoias a inoptat si el in casa fratelui Marcu. La plecare, gazda l-a rugat staruitor sa ia plapuma cu el si sa o duca copiilor. Vazindu-l ca sovaieste, fratele Marcu a adaugat: "Nu-mi purta grija. tie nu-ti da nimeni o plapuma, dar fratii vor vedea ca nu am si se vor indura mai repede de mine decit de tine".

L-am gasit odata indesind, in lipsa lemnelor, pagini rupte din carti in godinul care duduia, aruncind pe pereti reflexiile flacarilor vesele. Dupa o vreme, fratele Marcu a izbucnit in risul dumnealui tumultos si caracteristic, comentind: "Ce interesant, cartile astea m-au incalzit de doua ori: cind le-am citit m-au incalzit pe dinauntru, iar acum ma incalzesc pe dinafara. Ha, ha, ha!". In loc de stinjeneala, veselia lui a transformat intreaga imprejurare intr-o sarbatoare, iar eu m-am simtit dintr-o data, nu stiu cum, inconjurat de o aureola mistica care emana din gazda mea binevoitoare.)

Lipsa de ospitalitate lasa un gust amar si o amintire trista. Un asociat al meu a fost invitat sa faca turul unei organizatii crestine. Gazda sa si-a turnat cafea intr-un pahar si l-a condus prin sectii sorbind cu voluptate din licoarea aromata fara sa-i pese ca musafirului ii lasa gura apa dupa continutul mult rivnit. Veti spune ca acestea sint lucruri mici si neinsemnate, dar va voi atrage atentia ca viata intreaga este alcatuita mai ales din astfel de lucruri mici si aparent neinsemnate. Lucrurile mari, evenimentele radicale vin doar la rastimpuri si sint cladite pe temelia unor astfel de lucruri mici si doar aparent fara consecinte.

Intr-o zi am primit vizita unui om care s-a interesat sa viziteze Biserica noastra. Dupa serviciul de la Biserica, diaconul Bisericii ne-a invitat pe toti la el la masa. Gazda ne-a ospatat regeste. In jurul mesei, am avut o discutie interesanta despre ce inseamna sa traiesti prin credinta. Peste un timp am primit o scrisoare de la cel ce ne fusese musafir pentru o jumatate de zi. Ne multumea tuturor pentru ospitalitate si dorea sa stim cu totii ca partasia noastra a fost ocazia in care Dumnezeu i-a schimbat toata conceptia lui despre viata. Ospitalitatea crestina poate avea mereu astfel de rezultate.

In multe tari ale lumii, crestinii au in sufragerie un carnet cu insemnari pus la dispozitia musafirilor. La plecare, fiecare lasa pe linga adresa de acasa si un mic mesaj de dragoste. Asa este si la noi acasa. Sa ne inchipuim ca ai si tu un astfel de jurnal al musafirilor. Daca l-ai deschide acum, pe cine ai gasi pe paginile lui? Pe matusa Marta, pe mama si tata, pe nepotul Ion si familia lui si pe mai cine? Nu-i asa ca sint cam toti "dintre ai nostri"? Sintem ospitalieri mai ales cu rudele noastre, cu prietenii nostri si cu cei de aceeasi nuanta religioasa cu noi.

Exista trei categorii de oameni pe care nu-i invitam de obicei "la o cafea". Intii sint cei pe care, desi sint crestini, i-am etichetat ca "nu sint dintre ai nostri". Ei sint sau prea liberali sau prea legalisti sau prea ... altfel. Apoi este grupa celor care sint "din lume". Uitam prea ades ca Domnul Isus a venit "sa caute si sa mintuiasca ce era pierdut". Nu ne-am dus inca sa invatam ce inseamna: "Mila voiesc, nu jertfa, si bunatate mai mult decit ardere de tot"(Mat. 9:13). Invatatorul din Nazaret a fost numit "prietenul pacatosilor" si noi ne bucuram ca El a fost asa, caci altfel El nu s-ar fi apropiat de niciunul dintre noi! Ce facem noi insa? Cit de mult semanam noi cu El in aceasta privinta si cit intoarcem altora din binele care ni s-a facut noua?

A treia categorie care nu maninca de obicei la masa noastra este grupa celor "din patura de jos". Ei sint cei care au hainele murdare, nu cunosc bunele maniere si n-au cum sa ne rasplateasca invitindu-ne apoi la mesele lor. Ospitalitatea noastra este de obicei selectiva, si din acest punct sintem departe de asemanarea cu felul de comportament recomandat de Domnul Isus (Luca 14:12-14).

Trebuie sa invatam sa fim primitori de oaspeti. Casele noastre sint la fel de mult "ale Domnului" ca si cladirile in care ne tinem adunarile. De ce sa nu invatam sa ne folosim casele pentru a cladi punti intre oameni si Dumnezeul pe care-L slujim? si acesta este un fel de a contribui la zidirea Imparatiei lui Dumnezeu.

Ospitalitatea este un proces care incepe acum si aici, dar are ramificatii pina in ziua vesniciei. Iata ce le spune Domnul Isus celor care sint primitori de oaspeti: "Atunci Imparatul va zice celor din dreapta Lui: "Veniti binecuvintatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamind si Mi-ati dat de mincat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de baut; am fost strain si M-ati primit; am fost gol si M-ati imbracat; am fost bolnav si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine. Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: "Doamne, cind Te-am vazut noi flamind si ti-am dat sa maninci? Sau fiindu-ti sete si ti-am dat de baut? Cind Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am imbracat?" ... Drept raspuns, Imparatul le va zice: "Adevarat va spun ca, ori de cite ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut" (Mat. 25:34-40).

Ospitalitatea este o ocazie sa invatam sa ne bucuram unul de celalalt. Ea ne pregateste pentru marele eveniment care ne asteapta, cind vom auzi zicindu-se: "Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!" (Apoc. 19:9).

Ma intreb: Daca nu simtim bucuria sa aratam ospitalitate aici, cum vom fi bucurosi sa ni se arate ospitalitate acolo? Ar fi mai bine sa invatam inca de pe acum sa ne simtim bine in compania sfintilor. "Sfintii din tara sint placerea mea". "Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti".