La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește
„Lupta cea bună.”
Autor: Adrian Timișag  |  Album: Studiu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de adriantimisag in 16/02/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

          „Lupta” este în plină desfășurare. Veștile nu sunt prea bune. Zilnic se înregistrează „răniți”, „prinși de război” și chiar „victime”. Este  dovada faptului că „frontul” a ajuns la „granița” dintre viață și moarte.

Unul dintre „luptătorii” din „linia întâi” care și-a încheiat „misiunea” a trimis un „mesaj de încurajare” pentru ceilalți „luptători”: „M-am luptat lupta cea bună,  mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința, de acum mă așteaptă cununa...”(2 Tim.4/7) El îi îndeamnă și pe alții, dar insistă să fie Lupta cea bună”

Analizând  conținutul „mesajului” suntem motivați să ne punem întrebarea: Există și o luptă rea? Sigur că da... Dar care să fie ea? În Iacov cap.4/1 citim: 

„De unde vin luptele și certurile între voi?” Nu vin oare din poftele care se luptă în mădularele voastre”? Este o luptă internă, în care puterea întunericului nu are nici o implicație - ci factorii care determină conflictele sunt „poftele” lăuntrice. „Poftele”- adevărate „scântei revoluționare” care provin din firea pământească sunt: pretenții, mofturi, ambiții și orgolii personale. 

Pavel este nevoit să scrie: „Dar dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu vă nimiciți unii pe alții.” (Gal. 5/15) El constată, că „afară” erau doar temeri, adică un climat nesigur, dar luptele erau lăuntrice.

Așa că apostolul este nevoit să clarifice care este adevăratul inamic al creștinului și scrie în Efes. 6/12: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, a domniilor și a duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” 

 Inamicul nostru nu sunt oamenii cu care conviețuim în societate, nu sunt confrații din Biserică, ci adversarii noștri sunt duhurile răutății care sunt în locurile cerești, exact acolo unde este poziționată Biserica lui Dumnezeu (Efes 2/6) O adevărată armată de duhuri fiind trimisă împotriva creștinilor. Diavolul folosește „răcnetul lui ca de leu” ca pe o „trămbiță” pentru mobilizarea duhurilor.(1Petru 5/8) 

Ce trebuie să facem noi? 

Auzim deseori afirmațiile unora precum că noi am pornit un război împotriva diavolului. Dar oare noi am pornit războiul, sau el împotriva noastră, deoarece nu-i mai facem „voia” și nu-l mai acceptăm ca ”stăpân”. 

Psalmistul scrie: „Războinic viteaz, apără adevărul, blândețea și neprihănirea” (Ps. 43/3)

Iar în Prov. citim: „Păzește-ți inima mai mult ca orice căci din ea ies izvoarele vieții”

Așadar deocamdată suntem în apărare și nu în ofensivă...

Apostolul Pavel avertizează: „Stați gata.” - duhurile vin, dau târcoale, caută pe cine să „înghită”. Pentru aceasta este nevoie să fii treaz, veghetor și să dovedești vigilență maximă din pricina „săgeților arzătoare” ale celui rău. Pericolul constă în faptul că nu știm exact din ce direcție vin „săgețile”

Tocmai de aceea suntem instruiți să fim oricând înarmați corespunzător: „În picioare râvna Evangheliei, încinși cu adevărul, pe cap coiful mântuirii, să nu lipsească platoșa credinței, dar în mod cu totul deosebit să avem sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu.”

N-ar trebui să ne mire faptul de ce cad atâtea „victime”, de ce sunt luați „prinși de război” și de ce atâția „răniți”. Explicația este simplă: „N-au fost gata.” Indiferența, nepăsarea, neatenția, lipsa de vigilență sunt cauzele ce duc la înfrângere. Însă biruința te va ajuta să rămâi în picioare în „ziua cea rea”.

Dar care să fie ziua cea rea? 

De regulă, se spune că ziua cea rea este ziua a 13-a a lunii deoarece este o zi cu ghinion. Dar nu...

„Ziua cea rea” este  ziua când ești luat pe nepregătite... Ziua cea rea este ziua când toată puterea întunericului este mobilizată împotriva ta. Anticipând pericolul, Domnul Isus a spus ucenicilor: „Rămâneți aici, vegheați și rugați-vă împreună cu Mine.” Dar ei au fost ademeniți de „somnul nepăsării” Învățătorul este surprins de această atitudine îi întreabă: „Un ceas n-ați putut veghea împreună cu Mine?”

Dar ce era cu ceasul acela? 

În Luca 22/53 citim: „...acesta este ceasul vostru și a puterii întunericului.” A fost un „ceas” când toate duhurile întunericului erau „pornite” împotriva Fiului lui Dumnezeu. În acest sens vom înțelege mai bine de ce a fost nevoie de un înger ca să-L întărească.

Deși Biblia ne spune că duhurile cad în leșin înaintea Domnului Isus, în cartea Daniel cap. 10/13 ne este descrisă rezistența care o pot opune duhurile atunci când ele sunt grupate și coordonate de o căpetenie - o descriere care este greu de procesat de mintea omenească. Legiuni de duhuri rele din zona Persiei au împiedicat pe Fiul lui Dumnezeu să aducă răspuns la rugăciunile lui Daniel. A fost necesar ca Cerul să trimită întăriri în zonă și chiar îngerul Mihail, coordonatorul oștirii cerești a trebuit să intervină. Trei săptămâni au durat „luptele” până s-a rupt „frontul”. Totdeauna a fost o dispută între „lumină și întuneric” dar întunericul n-a biruit-o.

Numai în acest fel, vom înțelege de ce Pavel scoate în evidență „o zi rea” în care este nevoie de vigilență maximă.  Domnul Isus a spus: „Dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas ar veni hoțul ar păzi și n-ar lăsa să-i spargă casa”. Dar pentru că nu știm El spune: „Vegheați!”

„Luptători viteji au fost răniți într-o asemenea zi.”

A fost „o zi rea” pentru cei 2 oameni din grădina Edenului, „o zi rea” pentru Noe, pentru Moise, pentru David, pentru Ilie și pentru Ioan Botezătorul. „O zi rea” în care n-au izbutit.

Versul cântării spune: /Căzut-au în luptă și oameni viteji/ Răpuși de ispite când nu erau treji/

Nimănui nu-i place să meargă pe „front” dacă conștientizezi pericolul. Este lesne de înțeles de ce Moise a refuzat să meargă în Egipt. El cunoștea „egiptul”. N-a existat popor unde să se fi localizat mai mult „întuneric” decât în Egipt. Un simbol al lumii de astăzi. Un „întuneric” pe care egiptenii l-au iubit și l-au venerat. Și pentru că l-au iubit, Dumnezeu le-a mai dat un „întuneric fizic” de 3 zile. Și pentru că egiptenii au iubit dumnezeii care erau înfățișați în broaște, lăcuste, păduchi s.a.m.d. Dumnezeu a umplut țara în mod fizic cu astfel de „dumnezei”.

Toate acestea trebuia să le facă Moise. Însă pentru aceasta, înainte  de a merge în „întunericul” egiptului, a fost instruit,dar și mai mult decât atât a fost necesar să facă în mod anticipat câteva minuni în prezența lui Dumnezeu. (Exod. 4)  Minunile au continuat și în Egipt, numai că Moise a rămas dezamăgit că și egiptenii făceau la fel. Atât de înverșunată a fost lupta lui Moise în Egipt cu duhurile întunericului...

Un alt inamic al creștinului este „lumea”.

Nu „lumea” ca sistem de conviețuire ci „spiritul lumesc” care poate fi un reper după care ne putem ghida viața. Există chiar o expresie: „Să-mi fac o casă ca lumea, o haină ca lumea, o mașină ca lumea, o tunsoare ca lumea” - totul să fie ca „lumea”. Deși, ni s-a recomandat ca în momentul în care am hotărât să-L slujim pe Dumnezeu, s-o rupem definitiv cu păgânătatea și cu poftele lumești, noi nu am reușit să ne rupem în mod complet... Pavel mustră Biserica din Corint: „Voi tot lumești sunteți”. Odată cu convertirea noastră am „tras” și „lumea” în Biserică după noi... Dumnezeu a dorit să-i scoată pe evrei din Egipt dar a constat că nu ieșise „egiptul” din ei, și a fost nevoit să-i „plimbe” 40 de ani prin pustie pentru ai „elibera”- dar fără succes...

 Așa că Iacov a fost nevoit să scrie la rândul lui: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”  „Lumea” a fost adversarul lui Dima, care a reușit să-l „răpună” și să-l despartă definitiv de Dumnezeu...

Un alt inamic deosebit de înverșunat este firea pământească.

Dar cine este firea pământească? Ea este „omul dinafară” unde sunt localizate toate poftele firii pământești. Petru avertizează: „Preaiubiților să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul”.

Una dintre cele mai curajoase afirmații făcute de Pavel o găsim în Filipeni 4/13: „Pot totul în Hristos care mă întărește.”

Mai târziu constată că și firea pământească este un adversar de temut al creștinului. Ce nu poate face în anumite împrejurări „duhurile întunericului”, o poate face firea într-un mod devastator.

Așa că Pavel scrie celor din Roma un capitol special numit:

„Lupta firii pământești cu Duhul” (Rom.7) în care citim: „Știu în adevăr că nimic bun nu locuiește în firea mea pământească, pentru că ce-i drept am voință să fac binele dar n-am puterea să-l fac”...Un adversar în fața căruia în unele împrejurări se vedea neputincios...

Așadar, atenția noastră trebuie să fie îndreptată în mod deosebit asupra acestui „inamic” care este în fiecare zi în preajma noastră și care ne poate  îndrepta într-o direcție greșită. Apostolul atenționează: „Așadar, fraților noi nu mai datorăm nimic firii pământești ca să trăim după îndemnurile ei.”

Versul unei cântări spune: /Nu de rău te teme/ Nici de unde-ți vine/

                                     /Teme-te de firea/ Ce-i ascunsă-n tine/

În concluzie: „Umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”



Comentarii
Adaugă comentariu
Raportează o problemă
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 159
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni