Ce astepti de la noul an?
Autor: Alin Faur  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 09/01/2008
    12345678910 0/10 X
Ce aştepţi de la noul an?
Neemia 2:1-10


Neemia a fost un conducător plin de curaj şi motivaţie spirituală. El a crezut fără nici o reţinere în destinul spiritual al naţiunii sale Israel, în faptul că Israel era poporul lui Dumnezeu ca atare, făcea parte din planul cu totul special al lui Dumnezeu.
Uitându-ne în viaţa lui putem descoperi două mari preocupări, care i-au influenţat decisiv viaţa şi caracterul: a) fidelitatea faţă de Legea lui Dumnezeu şi b) determinarea în refacerea zidurilor Ierusalimului.
El a avut două motive pentru care a fost atât de hotărât să reconstruiască zidurile de apărare ale Ierusalimului: a) protecţia împotriva duşmanilor din afară şi b) pregătirea pentru reconstrucţia Templului lui Dumnezeu. Ca atare, atunci când citim istoria acestui mare bărbat al lui Dumnezeu din Vechiul Testament, putem vedea nu numai un mare om al rugăciunii şi al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu ci şi un mare constructor şi administrator.

1. Naşterea viziunii
Pentru a privi la naşterea unei viziuni haideţi să ne uităm la primele 4 versete din capitolul întâi, ca atare, deschideţi la Neemia 1:1-4: „Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa, a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărîmate, şi porţile sunt arse de foc." Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor".
Lucrurile noi din viaţă aduc întotdeauna cu ele noi oportunităţi care reprezintă de fiecare dată un nou început. De exemplu, un nou loc de muncă pentru tine este o oportunitate de a lucra mai bine ca la vechiul loc de muncă. La un loc nou de muncă colegii tău nu-ţi cunosc punctele slabe, problemele, temerile ca atare, un loc nou de muncă poate fi o a doua ta şansă.
Într-un mod asemănător, un nou an poate fi o mare oportunitate pentru fiecare dintre noi, o provocare să trăim mai frumos ca în anul precedent. E ocazia extraordinară de a ne rededica lui Dumnezeu pentru un nou an, făcând promisiuni legate de slujire, sfinţire personală, umblare cu Dumnezeu.
Întorcându-ne la Neemia, vedem că în cazul lui noua provocare a fost reconstrucţia zidurilor de apărare ale Ierusalimului, ziduri care rămăseseră în aceeaşi stare în care le lăsase armata lui Nebucadneţar cu 70 de ani în urmă. Iată-l pe acest mare bărbat al lui Dumnezeu în faţa unei mari provocări. Nu ştim dacă şi cât timp s-a dat o luptă în interiorul fiinţei lui în legătură cu această nouă oportunitate. Neemia putea să judece situaţia şi prin alţi ochi, ochii raţiunii: „Nu mai sunt la vârsta la care să mă mai implic în asemenea proiecte. Am reuşit atât de mult până acum, sunt paharnicul împăratului, sunt respectat în împărăţie, am un job de invidiat, am un trai asigurat atât pentru mine cât şi pentru întreaga mea familie, vremea aventurilor pentru mine deja a trecut".
Neemia însă nu gândeşte în aceşti termeni. El vede zidurile dărâmate ale Ierusalimului ca reprezentând o nouă provocare, o nouă chemare, o nouă misiune. El nu spune: „E imposibil!", „Preţul e prea mare!", „Nu merită!", „Nu e pentru mine!", „De data aceasta să mai facă şi alţii!" Neemia gândeşte altfel, pentru că Neemia face parte dintr-o categorie pe cale de dispariţie, categoria oamenilor care nu fug de oportunităţi ci ies plin de curaj, prin credinţă, în întâmpinarea lor şi sunt gata de scarificiu. Trebuie însă să recunoaştem aici mâna lui Dumnezeu. El are întotdeauna oameni gata de jertfă, oameni care să facă lucrările pe care alţii le consideră prea grele, prea scumpe, prea mari pentru ei, oameni care nu se uită mai întâi la ceea ce câştigă ei, ci la ceea ce câştigă lucrarea lui Dumnezeu. Mă bucur când întâlnesc astfel de oameni şi-n zilele noastre şi mai ales în bisericile noastre.
Dragii mei, orice realizare măreaţă, care ne lasă muţi de uimire, începe cu un om care a avut la un moment dat viziunea acelei lucrări şi care nu numai că a avut-o dar a zis: „Preţul pe care va trebui să-l plătesc nu contează în comparaţie cu ducerea la îndeplinire a visului meu, de aceea, sunt gata să fac tot ce pot pentru ca visul acesta să devină realitate".

2. Înrădăcinarea viziunii
Naşterea viziunii însă este doar primul pas. Următorul pas necesar este înrădăcinarea acelei viziuni în inima şi mintea vizionarului. Aici se face distincţia între visători şi vizionari. Visătorul este cel care nu este gata să facă pasul mai departe, să ducă la îndeplinire acea viziune. Visătorul spune: „Ar fi frumos dar preţul e prea mare pentru mine!" Vizionarul spune: „Indiferent de preţ, eu merg înainte!"
Haideţi să ne uităm la câteva versete din capitolul 2: „În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii." Atunci m-a apucat o mare frică şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?" Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?" Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou." Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ţine călătoria ta, şi când te vei întoarce?" Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme" (Neemia 2:1-6).
Neemia nu a fost doar un visător, el a fost un vizionar şi pentru ca viziunea pe care Dumnezeu i-o pusese pe inimă să devină o realitate, el a fost gata să plătească preţul. Care este preţul unei viziuni? Aş vrea să subliniez doar două aspecte: jertfa şi tenacitatea.
Adevărata lucrare se face prin jertfă. Spune-mi, tu pentru ce fel de lucruri ai fi dispus să te jertfeşti? Ai avut momente în viaţă în care ai spus: „Sunt gata să mă sacrific oricât pentru că vreau să duc la îndeplinire ceea ce mi-am propus"? Dacă nu, înseamnă că eşti o persoană care nu ţi-ai propus nimic măreţ să faci în viaţă. Înseamnă că eşti o persoană care ţi-ai propus să treci prin viaţă aşa cum fac oamenii lipsiţi de viziune: şterşi şi neobservaţi de nimeni. Înseamnă că viaţa ta se consumă pentru lucruri de nimic, lipsite de valoare. În momentul în care însă începi să „arzi" atât pentru o lucrare materială dar mai ales pentru lucrarea lui Dumnezeu, arderea ta va fi vizibilă şi de alţii.
Eu cred că adevăraţii creştini sunt oameni ai excelenţei în tot ceea ce fac. Dacă eşti un creştin strungar, trebuie să te străduieşti să fii cel mai bun strungar. Dacă eşti medic creştin, te lupţi să fii cel mai bun medic. Dacă eşti un creştin care te ocupi de curăţenie, lucrezi să fii cel mai bun om de curăţenie. Dacă eşti dirijor sau învăţător sau păstor te sacrifici să faci cea mai bună lucrare posibilă. Aici este adevăratul înţeles al cuvintelor Domnului Isus: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri" (Matei 5:16). Un creştin cu viziune care se sacrifică de dragul acelei viziuni pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu este ca o lumină care arde în întuneric.
Aş vrea însă să înţelegem clar contextul istoric în care Domnul Isus rosteşte aceste cuvinte. Ele nu sunt rostite în secolul XXI, când apeşi pe întrerupător şi se aprinde becul într-o cameră întunecată, ci ele sunt rostite în primul secol, când sursa de lumină a oamenilor pe timpul întunericului erau lumânările. Acei oameni însă înţelegeau un amănunt plin de semnificaţie, pe care noi astăzi l-am pierdut: acea lumină, ca să lumineze, trebuia să se consume! Ei nu puteau avea o lumânare care să ardă încontinuu fără să se topească. Fiecare minut de lumină însemna un minut de topire! Acesta a şi fost sensul cuvintelor Mântuitorului.
Adevărata lumină este rezultată din topirea noastră! Oamenii vizionari sunt oamenii gata de sacrificiu, gata de „topire". Până când nu se va topi egoismul, nepăsarea, mândria, lenea şi comoditatea din viaţa noastră, nu vom putea să ducem la îndeplinire planurile pe care Dumnezeu le are cu privire la viaţa noastră şi cu privire la lucrarea din Biserică.
Adevărata lucrare, pentru a fi dusă cu bine la capăt are nevoie însă şi de tenacitate, nu numai de jertfă. Un vizionar este acel om capabil nu numai de jertfă dar şi tenace în ceea ce şi-a propus. Mulţi creştini sunt gata de jertfă dar pe termen scurt. Viziunea însă este ca un „maraton" spiritual. Nu e suficient să te jertfeşti doar pentru primul km sau primii 5 km; trebuie să „alergi" în aşa fel încât să fii capabil să rezişti toţi cei 40 de km. De aceea, vizionarul este un alergător de cursă lungă. El ştie că are nevoie de multă determinare în realizarea viziunii sale. El ştie că, dacă nu-şi dozează bine efortul, va ceda după primele încercări. De aceea, în realizarea unei viziuni nu este atât de importantă „viteza" cu care o duci la îndeplinire, ci modul în care reuşeşti să-ţi dozezi toate puterile până la reuşita finală.
Neemia a fost un vizionar gata de jertfă şi tenace. El nu s-a lăsat descurajat de duşmani, a fost gata să meargă înainte chiar de unul singur, pentru că a ştiut că în cele din urmă, Dumnezeu îi va da biruinţă! Aceasta este înrădăcinarea viziunii. Este momentul în care decizi: „Indiferent dacă voi fi singur sau toţi vor fi alături de mine, voi merge până la capăt!"

3. Duşmanii viziunii
Acum este momentul apariţiei duşmanilor viziunii, a celor care vor să nimicească viziunea cu orice preţ. Satan urăşte creştinii cu viziune de aceea, e în stare să folosească orice armă sau stratagemă pentru a-i împiedica în ducerea la îndeplinire a viziunii lor.
La fel s-a întâmplat şi cu Neemia. În momentul în care a fost gata de jertfă şi decis să meargă înainte indiferent de preţul plătit, şi-au făcut apariţia duşmanii. Haideţi să ne uităm în versetul 10 din capitolul 2: „Sanbalat, Horonitul şi Tobia, slujitorul Amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel".
Duşmanii viziunii pot fi direcţi şi aceştia sunt oamenii. Care era scopul acestora în cazul lui Neemia? Să-l împiedice în ducerea la îndeplinire a viziunii sale şi anume, reconstrucţia zidurilor Ierusalimului. Îndrăznesc să spun că o lucrare bună va avea parte întotdeauna de oponenţi. Atunci când vrem să facem o lucrare pentru Dumnezeu şi nimeni nu se împotriveşte, nimeni nu murmură, nimeni nu ne vorbeşte pe la spate, ar trebui să ne întrebăm dacă într-adevăr acea lucrare este bună. Scopul diavolului este să împiedice realizarea viziunii prin orice mijloace şi în acest sens, cei mai la îndemână sunt oamenii. Întotdeauna se va găsi un Sanbalat sau un Tobia care să nu privească cu ochi buni o lucrare bună.
Duşmanii viziunii pot fi de-asemenea indirecţi. Întotdeauna vor apărea momente de criză, presiuni financiare, descurajare venită din partea celor dinlăuntru sau dinafară, situaţii imposibil de controlat sau de prevăzut, stări de frică şi deznădejde, sentimente de singurătate, a căror singur scop este împiedicarea şi dacă este posibil distrugerea realizării viziunii.
În spatele tuturor acestor duşmani stă Satan. Toţi aceştia însă sunt doar nişte uriaşi cu picioare de lut, nişte lei care urlă la noi dar care nu ne pot mânca pentru că nici măcar nu pot ajunge până la noi (aceasta îmi aduce aminte de momentul din „Călătoria pelerinului" a lui John Bunyan când în calea creştinului au apărut doi lei fioroşi dar care nu puteau ajunge până la el pentru că erau în lanţuri. Scopul lor însă era acela de-ai speria şi de-ai întoarce din cale pe cei care vroiau să treacă pe acolo în călătoria lor spre cer).

4. Comunicarea viziunii
Al patrulea moment necesar este comunicarea viziunii. Haideţi să ne uităm la versetul 18 din capitolul 2: „Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm, şi să zidim!" Şi s-au întărit în această hotărâre bună".
Neemia a făcut un lucru foarte important: a împărtăşit şi celorlalţi viziunea sa. Neemia nu s-a rupt de popor, nici nu a încercat să-şi impună cu forţa viziunea. Neemia s-a rugat în prealabil pe fondul certitudinii că are o chemare specială din partea lui Dumnezeu, a fost gata apoi să plătească orice preţ, şi-a înfruntat duşmanii şi a împărtăşit şi celor din popor viziunea lui legată de lucrare.
Urmarea este concludentă: „Ei au zis: Să ne sculăm şi să zidim!" Ce moment extraordinar a însemnat pentru Neemia acela în care poporul, prin vocea conducătorilor lui, şi-au unit forţele împreună cu el în realizarea acelei viziuni.
Vine un moment în viaţa vizionarului când viziunea lui trebuie să devină şi viziunea celorlalţi. Aici este înţelepciunea vizionarului, să ştie să aleagă timpul şi momentul prielnic pentru împărtăşirea viziunii. Neemia nu s-a grăbit să-şi împărtăşească viziunea şi nici n-a făcut-o prea târziu. El a ştiut să o facă în cel mai bun moment, ca atare, toţi au fost alături de el!
Adevărata viziune îi strânge pe copiii lui Dumnnezeu sub acelaşi steag. Cuvintele acelor oameni au fost: „Să ne sculăm şi să zidim!" E un plural aici care exprimă nu numai determinare dar şi unitate. În acele momente, viziunea lui Neeemia devenise viziunea poporului lui Neemia! Adevăratele construcţii spirituale sunt acele construcţii care-i adună pe oameni sub acelaşi steag, steagul lucrării lui Dumnnezeu şi nu care-i dezbină pe oameni. Adevăratele construcţii spirituale trec dincolo de interese personale sau de grup, dincolo de dorinţă de slavă personală sau orgolii, pentru că vizează inima lucrării şi anume, unitatea Bisericii şi slujirea lui Dumnezeu.
Reconstruirea zidurilor Ierusalimului i-au adunat pe evreii de-atunci pentru că a fost un mare bărbat, un om al lui Dumnezeu pe nume Neemia, care a pus mai pe sus decât propriile lui interese şi dorinţe, lucrarea lui Dumnezeu. De astfel de oameni avem nevoie şi noi astăzi în Bisericile noastre, de creştini care să se întrebe: „Ce trebuie să fac eu pentru Biserica lui Dumnezeu?" şi nu „Ce face Biserica pentru mine"? Creştini care se întreabă: „Care este rolul meu în lucrare?" şi nu „Eu cu ce mă aleg din această lucrare?" Creştini care se întreabă: „Eu cu ce pot să ajut?" şi nu „Eu ce câştig în schimb?"

5. Realizarea viziunii
Haideţi să citim două versete din capitolul 6: „Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile. Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult, şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru" (Neemia 6:15, 16). Nu ştiu care au fost sentimentele care l-au încercat pe Neemia în momentul în care lucrarea începută a fost sfârşită cu bine! Ştiu însă că duşmanii lucrării s-au umplut de frică. De ce? Pentru că au înţeles un adevăr spiritual: nu te poţi opune planului lui Dumnezeu.
Fraţi şi surori, cu lucrarea lui Dumnezeu nu te poţi juca! Ştiţi de ce de multe ori râd duşmanii lucrării lui Dumnezeu de noi, şi pe bună dreptate uneori? Pentru că văd lucrări de-ale noastre începute şi abandonate. Scopul diavolului este să ne descurajeze atât de mult încât să ne facă să nu terminăm niciodată ceea ce-am început. „Şantierele" spirituale abandonate sunt cel mai bun prilej de distracţie pentru Satan şi îngerii lui. El va avea de grijă să ne aducă aminte acest lucru de fiecare dată: „Nu eşti în stare să duci la bun sfârşit ceea ce ai început!"
Satan cunoaşte foarte bine Sfânta Scriptură şi el ştie să o folosească în interesul lui. El vine la noi cu versetul: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea" (Filipeni 2:13) şi apoi ne spune. „Ai început şi n-ai terminat. Dacă Dumnezeu era cu tine, El îţi dădea şi voinţa şi înfăptuirea ca atare, lucrarea ta nu este bună, n-are nici un rost să mai încerci". Nu fii doar un visător, care să abandonezi ceea ce-ai început să faci pentru Dumnezeu!

E un început de an nou. Cu siguranţă că fiecare dintre noi ne-am făcut multe planuri legate şi de acest an. Dar, dincolo de toate aceste planuri, fii un creştin care să duci la bun sfârşit în acest an ceea ce-ai început. „Cine pune mâinile pe coarnele plugului şi se uită înapoi, nu este vrednic de Mine" a spus Domnul Isus. Fie ca acest an să fie anul lucrărilor finalizate în viaţa noastră, în familia noastră, în Biserica noastră!




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4968
  • Export PDF: 4
Opțiuni