Deschide-ţi inima
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pulbere de stele  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lboltasu in 30/09/2012
Un mare har s-a revărsat peste popoare,
Când din înalt, a coborât dumnezeirea,
Duhul Preasfânt, în nesfârşita Sa-ndurare,
A poposit din lumea de splendoare,
Aicea jos, să ne înveţe ce-i iubirea.

Câţi sunt acei ce înţeleg această stare,
Cu care noi ne confruntăm de la cădere?
De n-ar fi fost o dragoste atât de mare,
Ce ne-a condus, călăuzit, aici sub soare,
Am fi putut purta poverile-n tăcere?

De câte ori ai rătăcit prin văi de plângeri,
Cu pasul greu, cu ochii trişti, fără speranţă,
Ai fost orbit de străluciri şi de convingeri,
Tu eşti acel ce a ales, fără constrângeri!
Ce-ai fi ajuns fără Isus, în astă viaţă?

Duhul Său Sfânt este prezent peste acela,
Ce -n rugăciuni, îngenunchiat, cere iertare,
El dă curaj şi dă puteri, este candela,
Isus Cristos este spre ceruri pasarela,
Acceptă azi oferta Lui, înspre salvare!

Deschide-ţi astăzi inima, rupe zăvorul
Şi leapădă la cruce jos tot ce te-apasă,
Cuvântul Sfânt ţi-e adăpost, este izvorul,
Ce îţi dă aripi ca să zbori, Mângâietorul,
Îţi va şopti duios: “Bine-ai venit, Acasă!”

30/09/12, Barcelona











Mi- am deschis inima la aceste frumoase versuri. Success mai departe. Cu drag gc
Adăugat în 30/09/2012 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 1634
  • Export PDF: 819
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni