Cand iti pui in versuri gandul,
Meditand la Cel ce-i Viu,
Tu sa-ti lasi in piept cuvantul,
Ca izvorul care curge,
In pustiu.

Dar cu versurile care,
Nu adapi un suflet gol,
De ce scrii? si ce rost are?
Rima ta nu-i salvatoare,
Celui rob.

Pe cand Duhul Sfant, Lumina,
Te inspira cum sa scrii,
Si cand candela ti-e plina,
Tu in jur imparti lumina
A divinei poezii!

Sir in siruri de cuvinte,
Ce se leaga-n armonie,
Sant ca valurile marii,
Ce se-nalta inspre ceruri
Intr-o sfanta melodie!

Vezi cum iti inalta dorul,
Inspre casa cea de sus,
Simti cum zbori spre Creatorul,
Ce-a deschis in maini izvorul,
Spre Isus!

Si prin pana cea maiastra,
Nu din geniul luciferic,
Nici din firea pamanteasca,
Tu exprima Adevarul, luminand
In intuneric.

Chiar de scrii-n cuvinte simple,
Sa le-asterni in mod divin,
Caci nu tu si nici pe altul,
Ci-L maresti pe Preainaltul Binecuvantat
Amin!