N-am putut vedea defecte
La albinuțele înțelepte:
Aleargă neobosite
Pe-orice dealuri înflorite
Și din fiecare floare
Strâng polenul cu ardoare.

Cercetează locuri multe
Și văd vrute și nevrute,
Însă n-au să se înfrupte
Cu ,,mâncăruri otrăvite”.

Poartă greutatea-n spate
Însă zboară fericite...
Când bat vânturi de departe
Nu se lasă amăgite...
Căci de pofte, nu-s purtate
Și lucrează cu dreptate.

Nimănui nu-și plâng durerea,
Nu cerșesc aprecierea
Nici n-așteaptă mângâierea...
Își supun într-una vrerea
Și își fac singure mierea.
Își țin curată încăperea
Și își oțelesc puterea
Făcându-și cu drag lucrarea.

Între ele-i doar iubire
Și vuiet de hărnicie.
Toate se-ntrec în slujire
Fără murmur de cârtire.
În casa lor, e-o veselie
Și-un cântec de bucurie.

Și în stupul de albine
Mai sânt multe lucruri bune
Ce nu știu a ți le spune,
Dar îți spun că ar fi bine
Să-nvățăm de la albine,

A trăi cu mulțumire
Ne-ntrecuți în hărnicie,
În dreptate și-n iubire
Și-n cântec de bucurie,
Privind către Răsplătire
Și spre Sfânta Împărăție:
Slăvindu-L pe Sfântul Mire
Ce-n curând are să vie. Amin

Zaragoza 12 Oct. 2011
de Ioan Hapca (Ionică)