De ce să te pleci?...

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când aupra-ţi suflă ca să te îndoaie?
Atunci e momentul să stai nemişcat
Credinţa ta sfântă să nu se înmoaie,
Ca bradul în munte să te înalţi drept
Cu vârful spre cer, în chip înţelept!

De ce să te pleci, ca trestia în vânt,
Când asupra-ţi tare se dezlănţuieşte?
Atunci este ceasul cel mai potrivit
Când credinţa ta, pe loc se-ntăreşte,
Că-n timpul cercării, iese la iveală
Dacă a ta nădejde, va fi triumfală!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi crunt suflă în rafale?
Atunci este clipa când tu să tresalţi
Şi în imnuri sfinte să-nalţi osanale,
Tatălui din cer, ce grija ţi-o poartă
Şi care veghează zilnic a ta soartă!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi bate cu înverşunare?
Atunci este vremea ca să dovedeşti
Credinţa ce-o ai în ceas de-ncercare,
Să-l măreşti pe Tatăl şi onoarea Lui
Să vesteşti Cuvântul, în faţa oricui!

De ce să te pleci, ca trestia-n vânt,
Când asupra-ţi aprig el se năpusteşte?
Atunci este cazul, ca să te întăreşti,
Îngerii din ceruri vin şi te-ocroteşte,
În jurul tău tabără ca zidul de piatră
Nu te va mişca din statornica vatră!

Flavius Laurian Duverna
29 ianuarie 2012