DRAGOSTEA (1 Corinteni)

N-aş fi crezut să-mi ştiu vreodată
Fiinţa fără-mpotrivire,
Cu tiranie subjugată
Prin dăruire, dar furată
De cea-n veci dăinuind.. iubire.

N-aş fi crezut să ştiu cum este
Să-nvăţ să mă despart de mine..
Capitulat-am fără veste
Abandonînd trista-mi poveste
Dorind să-ncep s-o scriu cu tine..

Lăsatu-m-am visînd pătrunsă
Ca întunericul de-o stea,
De taina veşnică, ascunsă,
Deplină, dar nicicînd ajunsă
Şi-am vrut să ştiu ce este ea..

Aflat-am că e .. răbdătoare
Cînd prea absentă e răbdarea..
Lumea fierbînd în aşteptare
Ca ne-mplinirea s-o omoare
Gonindu-i timpului plimbarea..

Eu am privit-o însă-n faţă,
Şi gîndul pur se înfiripă..
În aşteptarea cea măreaţă
Dorind s-aştept chiar şi o viaţă
C-apoi să te privesc o clipă.. (Dragostea este indelung rabdatoare)

Apoi şi bunătatea toată,
Tot din al dragostei preaplin,
Din mine-a rabufnit curată
În neştiinţă revărsată
Fără să pot să o mai ţin.. (este plina de bunatate)

Că dragostea nu pizmuieşte
E-un fapt deja adînc simţit..
Revolta-n mine o stîrneşte
Pe lume doar ce te răneşte
Şi nu te face fericit.. (dragostea nu pizmuieste)

Al laudei impuls nu pot
Din vreun cotlon să-l mai dezic..
Acum, chiar universul tot
De-aş stapîni, încă socot
Să îţi ofer că n-am nimic.. (dragostea nu se lauda)

Gustul mîndriei otrăvit
S-a destrămat în alţi fiori..
Cînd inima ţi-am dăruit
Cu umilinţă m-am simţit
Un nimeni între muritori.. (nu se umfla de mandrie)

Să-nfrîng purtări necuviincioase
N-am invocat niciun efort..
Vorbele tale-mi par frumoase
De sunt străine sau duioase,
Ecoul lor în mine-l port.. (nu se poarta necuviincios)

Folosul meu cel mai sublim
Îl trag din fericirea ta..
Dacă zîmbeşti că ne iubim
Tresaltă sufletu-mi infim,
Zîmbetul tău.. plăcerea mea! (nu cauta folosul sau)

Chiar uşuratica mînie
O-ntemniţez de dragul tău..
Morţii o dau pradă să fie
Şi nu-i permit să reînvie!
Căci aş muri să-ţi fac vreun rău.. (nu se manie)

Singurul rău de am dorinţă
E răului să-i pun sfîrşit!
Să ştiu că nu e cu putinţă
Prin geniala-i iscusinţă
Să fii în braţele-i strivit.. (nu se gandeste la rau)

N-aş mai dori să trag folos
Prin josnică nelegiuire!
Oricît ar fi de dureros
Doar adevărul mi-e frumos
Născând cu-adevărat iubire.. (nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar)

Chiar de-ai începe din senin
Să-mi dărui spini în loc de flori..
Ascunde-mi-voi ochii deplin
Şi-am să-i închid cu un suspin
Iertîndu-te de mii de ori! (acopere totul)

De-mi vei şopti fermecător
În vorbe dulci să mă încred,
Rostindu-le amăgitor..
Deşi-am să ştiu că-s reci şi mor..
Cu inocenţ-am să le cred! (crede totul)

Pămîntu-ntreg de mi-ar striga
Că-mi eşti pierdut, şi-ntregul cer!
Am să le spun că, chiar de-aş vrea
În veci nu te-aş putea uita
Şi în tăcere am să sper.. (nadajduieste totul)

De-ale durerii mari urgii
Mi-ar sfîşia liniştea firii,
Am să le port cum nici n-ar fi..
Căci oricît trist m-ar chinui
N-or egala chinul iubirii.. (sufere totul)

Aflînd deci dragostea curată
Cîtă o am.. ţi-o dăruiesc!
Şi n-am să ţi-o mai cer vreodată,
Căci ea nu piere niciodată,
Pentru vecie... TE IUBESC! (Dragostea nu va pieri niciodata)