În viaţă, totul se plăteşte!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Omagiu pentru Isus!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 06/04/2011
În viaţă, totul se plăteşte!

În viaţă totul se plăteşte
Nimic, nu este fără plată
Tot ce-am făcut, se cântăreşte
La urmă vom primi răsplată

Ce face omul pe pământ
Are un preţ şi e plătit
Există spatiu, loc şi timp
Şi toate, până n-am murit

Căci tot în viaţă se plăteşte
Cu binefaceri sau blestem
Şi tot bine se cumpănește
Atenţi să fim: e un îndemn!

În viaţa noastră niciodată
Să nu cădem în disperare
Isus e singur ce ne învaţă
Căci am putea primi iertare

Un val de binecuvântări
Putem avea de la Isus
Şi alinări, încurajări,
Când greutăţi, avem de dus

Noi ştim că orice faptă bună
E însemnată sus, la Cer
Cele făcute au să spună
Despre al nostru caracter.

În viaţa care o trăim
Noi, buni sau răi dacă vom fii
La urmă, toate le plătim
Şi apoi spre moarte vom păşi

Pornim pe aripile sorţii
Dacă pe Domnul n-am urmat,
În iadul cel de foc al morţii
Căci Vestea bună, am refuzat.

Şi atuncea, rău o să ne pară
Nimic nu se poate îndrepta,
Inima-n piept o să ne doară
Ca n-am făcut ce trebuia,

N-am ascultat de Domnul nostru
N-am preţuit, că a murit
N-am vrut să înţelegem rostul
De ce a fost El, răstignit

El, pentru mine, pentru tine
Şi pentru noi toţi laolaltă,
A îndurat ocări, ruşine
Şi viaţa Lui a fost luată.

Puţini din noi L-am ascultat
Si am pornit cu hotărâre,
Cu dragoste noi L-am urmat
Şi am pășit spre nemurire,

Noi vrem ca mântuiţi să fim
Cu Domnul nostru, sus la cer
Ai Lui copii să ne numim
De pe pământ, când toate pier.


Amin

Câmpia Turzii, 6 martie 2011
frumos
Domnul sa te binecuvinteze si pe mai departe frumoase cuvinte si adevarate.
Adăugat în 07/04/2011 de radmaria
O poezie de suflet, se vede ca ai trecut prin probleme multe, Domnul sa te ajute.fr.Nelu Pop
Adăugat în 18/03/2012 de nelu_pop
Mi-i draga aceasta poezie!Dumnezeu sa va dea har in continuare si ungere de sus,e minunat ce poate face Domnul prin niste versuri.. slavit sa fie El in veci!Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va intareasca!sunteti o incurajare pentru multi,si pentru mine.va multumesc !ema beceneaga
Adăugat în 02/07/2015 de beceneaga
Dumnezeul pacii sa-ti dea puterea pana la final sa ii slujesti si apoi sa zici ca Pavel alergarea mea se apropie de sfarsit am luptat lupta cea buna acum ma asteapta premiul alergarii: Isus!
Adăugat în 19/10/2017 de Simona_Farcas
Statistici
  • Vizualizări: 4940
  • Export PDF: 19
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 4
  • Gramatical 1
  • Simona_Farcas  bine

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Simona_Farcas  tot

    Conținut 1 0
Opțiuni