Dormeau în Templu sulurile Torei,
Iar colbul vremii se-așternuse gros;
Și nimeni n-a știut sosirea orei
Când ceasul glorios al aurorei
Îl anunța Iudeii pe Hristos.

Și Te-ai născut în noapte-aceea rece,
În trup de molecule și atomi,
Ca să-mplinești poruncile lui zece,
Să ne aduci viața ce nu trece
Pierdută, în gradina printre pomi.

Istoria, cu porțile-ncuiate,
Te așteptă pe Tine s-o descui,
Să îi dezlegi enigmele ciudate,
Să îi îndrumi cărările-ncurcate
Și pe făgașul vieții să o pui.

Religii, de pe tot cuprinsul lumii
Cu aripile frânte la mormânt,
Te așteptau să-mbraci cămașa humii,
Să le înveți secretul rugăciunii
Și să rostești cuvintele "Eu sunt!"

Te așteptau artiștii și poeții,
Ca să-i inspiri cum nimeni n-a putut -
Găsind în Tine sensul frumuseții,
Să îți închine operele vieții
Și artei să îi dai un conținut.

Te așteptau popoare oprimate
Să le vorbești de-o viață fără chin.
Te așteptau zachei, prostituate,
Noi toți, cu conștiințele pătate,
Să ne aduci iertare și alin.

Și totuși, Doamne, în noaptea neuitată
Când ai venit din lumea Ta la noi,
Maria, suspina îndurerată
Că nu îți fu venirea salutată,
Doar de păstorii simpli de la oi.

Nu Te-a întâmpinat Irod cel Mare,
Nici preoți, cărturari sau farisei,
Cuvântului Tău nu i-au dat crezare
Și Te-au urât cu pizmă fiecare,
Deși ai venit să mori și pentru ei.

Trei magi veniră apoi din depărtare,
Ca să-ți aducă darul lor cu drag;
Și-un Simeon și Ana, fiecare,
Te așteptau cu dor și-nflăcărare,
În fiecare zi la Templu-n prag.

În ziua revenirii Tale Sfinte,
Când vei veni, Mireasa să Ți-o iei,
O rugă am, și Ți-o înalț fierbinte:
Ajuta-mă să-ți pot ieși-nainte
Și fă-mă ca pe unul dintre ei!