Psalmul 23 (1)
Autor: Dionisie Giuchici  |  Album: vol. 2 - Domnul, nu eu!  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de catre_un_cititor in 27/03/2009
PSALMUL 23 (1)

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"Căci Domnul e Păstorul meu
Eu sunt încredinţat,
Când prin necazuri am trecut,"
Psalmistul a cântat.

Căci la păşuni şi ape vii,
Suntem de El purtaţi.
Cu-a Lui nuiaua, pe câmpii
Noi suntem mângâiaţi.

La păşuni şi la izvoare,
Zilnic noi suntem purtaţi,
De Isus Mântuitorul
Noi am fost răscumpăraţi.

El ne duce, El ne poartă,
La păşune, pe câmpii,
Unde-i linişte deplină
Şi nespuse bucurii.

Când valea morţii o străbat
Prin apele adânci,
Cu mine El e neîncetat,
Şi-n văi şi-n vârf de stânci.

Paharul meu mi l-a umplut
Cu-a Sale bucurii,
Din ziua când eu am crezut,
Mi-a dat din ape vii.

Pe masă El mi-a aşezat
Bucatele cereşti,
În faţa celor răi mi-a dat
Puteri dumnezeieşti.

Cu untdelemnul Său curat
El capul mi l-a uns,
Cu haine albe m-a-mbrăcat
În omul cel ascuns.

Când am chemat Numele Său,
El m-a înviorat,
Şi pe cărări ce duc în sus,
Mereu m-a îndreptat.

Cu-al meu Păstor sunt fericit,
Şi-n turma Lui mereu,
Eu voi sta până la sfârşit
Lăudând pe Dumnezeu.

N-ai vrea şi tu, iubit popor,
Să spui necontenit:
Domnul este al meu Păstor!
Cu El sunt fericit!

O, voi oiţe, mieluşei,
Şi preaiubite oi,
Să nu vă temeţi de nimic!
Căci Domnul e cu noi!

El rupe dinţii celor răi,
Şi lupii vor fugi.
Căci Dumnezeu este cu noi!
Prin El vom birui!

Pe-a Sale braţe noi vom sta
În pace, liniştiţi,
Veniţi voi mame cu copii
Şi Domnului slujiţi.

Să vină fraţii întristaţi
În sufletele lor,
Să fie iarăşi ridicaţi
De-al nostru bun Păstor.

Păstorul bun îţi va lega
A tale mari dureri,
De boale te va vindeca,
Primind cereşti puteri.

Pe cea pierdută pe hotar
El o va căuta,
Şi o va duce-n turmă iar,
Şi se va bucura.

El viaţa pentru oi şi-a dat,
Păstorul bun, să ştiţi,
Din moarte ne-a răscumpărat
Şi suntem mântuiţi.

El ne-a promis un staul sfânt
În vecii vecilor.
În fericire şi în cânt,
O turmă şi-un Păstor.

Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3092
  • Export PDF: 88
Opțiuni