Doamne, nu-Ți întoarce fața!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 08/08/2017


Doamne, dacă într-o zi
Voi uita să Te slăvesc
Și orbit de multe lacrimi
N-am să-Ți spun că Te iubesc...
Dacă valurile vieții
Vor lovi în barca mea
Și mulțimile de grijuri
Iar mă vor îngenunchea
Nu-Ți întoarce Doamne fața
De la mine, robul Tău
Căci sunt slab...așa de slab
Și mă prind păreri de rău
Pentru orișicare faptă
Care nu-i spre cinstea Ta,
Pentru orișice cuvânt
Ce nu poate-a ridica...
Doamne, dacă într-o zi
Obosit de lupta vieții
Voi uita să-Ți mulțumesc
Pentru zorii dimineții
Te rog Tată să privești
În adâncul inimii
Și-ai să vezi că Te iubesc
Cu un dor din veșnicii!

Vulcan-08-08-2017
Mary


Profundă, mişcătoare rugă; cuvinte frumoase, pline de miez, sincere şi aducătoare de zidire duhovnicească, mulţumiri sora, fii binecuvântată.
Adăugat în 09/08/2017 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 888
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni