Duhul de nemulțumire îl simt mereu cum mă robește
Când văd un lucru care-mi place sufletul meu îl dorește
Aș vrea să-l am cu orice preț, sincer vă spun căci altfel
Cât de mult aș vrea să-l uit gândul îmi stă tot la el.

Ziceam că nu mai am pantofi că sunt urâți și deja vechi
Deși-n dulapul meu se alfă nu mai știu câte perechi
Și chiar de am nu e de-ajuns, că nu-s firma nu știu care
Dar mi-a trecut când am văzut un om ce nu avea picioare.

Am fost nemulțumită când mașina s-a cam demodat
Și îmi doream alta mai nouă cu toate că nu s-a stricat
Vroiam una și mai bună, cu zeci de funcții utile
Dar mi-a trecut văzând un om mergând în scaun cu rotile.

Frigiderul e prea plin, stomacul e prea greoi
Fructele în bol se strică și le ducem la gunoi.
Mă-ntristez adesea-n duh și mult sunfletul îmi plânge
Când eu arunc, dar sunt copii care n-au ce să mănânce!

Suntem nemulțumiți mereu și acest simaț al proprietății
Ne-a făcut de multe ori să uităm farmecul vieții
Noi nu ne mai bucurăm când privim un om, o floare
Nu ne bucurăm de viață, nici de stele nici de soare.

Când va fi marea răpire cum în sus să mă avânt
Când eu am atâtea lucruri strânse aici pe pământ
Aș vrea să le duc cu mine dar mă tem că sunt cam grele
M-au robit și-mi este teamă să nu ard și eu cu ele.

Doamne scapă-ne pe toți de duhul nemulțumirii
Că se bate cap în cap cu răsplata mântuirii.
Fă-ne Doamne să pricepem că nu luăm nimic noi
Și că n-o să ne întoarcem niciodată înapoi.