În casa mea azi Te-am chemat
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te port în inima mea!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 12/07/2017
În casa mea azi Te-am chemat


În casa mea azi Te-am chemat
Căci vreau să Îţi mărturisesc;
Mult am greşit, n-am ascultat,
Dar astăzi Tată, mă căiesc.

Privesc în urmă ce-am făcut;
De toate acuma sunt scârbit
Şi mă întreb, cum am putut,
Să fiu aşa nesocotit?

Să fiu aşa nepăsător,
De nimenea să nu ascult,
Şi să privesc aşa uşor,
Indiferent şi încrezut?

Cad lacrimi grele pe obraz
Căci jertfa Ta m-a înduioşat
Parcă din somn mă scol şi-s treaz
Satan, de tot m-a întunecat...

Nimica nu-mi părea că-i rău,
Chiar dacă Te-m nesocotit.
La EUL meu ţineam mereu
Dar astăzi Tată, m-am trezit.

Tu m-ai ales, eu nu puteam,
N-aveam putere să vorbesc.
Dar să Te caut îmi doream
Şi nu ştiam de Te găsesc...

De aceea Doamne, vreau să vii,
În casa mea să poposești.
Tu să mă mângâi, bine ştii,
Şi să mă ierţi, să mă iubeşti.

Să simt că am un Tată bun
Care pe toate le-a iertat
În faţa Ta să mă supun,
Şi să mă simt eliberat.

Amin

Câmpia Turzii, 10 iunie 2017
De aceea Doamne, vreau să vii,
În casa mea să poposești,
Tu să mă mângâi Doamne știi,
Și să mă ierți, să mă iubești.
- Da Doamne așteptă de o viață cu multă speranță că după noi ai să vii, ce frumos va fi atunici,
vom fi fericiti și plini de bucurii - ÎN VEȘNICII.
Domnul să vă binecuvinteze sora iubita, Domnul ne-a găsit, suntem ai lui îl așteptăm.
Pacea si binecuvântarea sfântă să vă însoțească.
Adăugat în 12/07/2017 de cocatoma
Un foarte frumos poem de smerenie si iubire, rugaciune fierbinte ca Domnul sa poposeasca in casa sufletului aducand pacea, impacarea si bucuria: "De aceea Doamne, vreau să vii,/În casa mea să poposesti./Tu să mă mângâi Doamne, ştii,/Şi să mă ierţi, să mă iubeşti." Cand ne supunem vointei lui Dumnezeu, El ne iarta si ne simtim eliberati si fericiti de intoarcerea la Casa Parintelui Ceresc. Sincere felicitari, har si pace.
Adăugat în 14/07/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 942
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni