Gândul veșniciei
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: Scintilații rimate  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Felix in 11/07/2017
Mă strânge timpul, mi-a rămas prea mic
Căci crește-n mine gândul veșniciei,
Și din clepsidre sparte mă ridic,
Brodând netimp cu firul bucuriei.

Noroiul vremii-mi urcă spre genunchi
Făcându-mi mersul luptă încordată,
Dar îl sfidez, strigându-i din rărunchi:
N-o să-mi ajungi la aripi niciodată!

Pot, ca și Pavel, totul în Cristos,
Și tot prin El mi-e veșnic viitorul,
Și nici măcar vreun gând insidios
Nu-mi va curma spre veșnicie zborul.

Eu fac din ornic doar un ornament
Și numai un decor mi-e calendarul,
Căci am intrat într-un etern prezent
De când în viață mi-a rodit Calvarul.

Mi-e timpul strâmt, dar știu că nu-i al meu
Și-l voi lăsa curând la garderobă,
Ca toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu,
Luând ca strai a veșniciei robă.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 11 iulie 2017






Ne strânge timpul, iar gândul e mai aproape de veșnicii, și arde, arde. arde acel dor de infinite bucurii.
Domnul să te binecuvinteze, așa e, cu fiecare zi suntem tot mai aproape de El, cu gândul mereu treaz pregătindu-ne aripile de zborul final pentru celestul astral.
Adăugat în 12/07/2017 de cocatoma
„Dar îl sfidez, strigându-i din rărunchi:
N-o să-mi ajungi la aripi niciodată!” Cu adevărat, frate Felix, în viață v-a rodit jertfa din Calvar, căci fără a sta la sfat cu Duhul Sfânt, nu puteați scrie atât de inspirat!
Adăugat în 24/10/2017 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2309
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni