M-am depărtat de rostul meu
Din timp în timp căzând mai jos
De la chemarea ce-am primit
Să fiu candela lui Hristos.
 
M-am dus prin văi, prin maluri negre
Mai ros de negură și tină
Dorind o viață mai ușoară
Am strîns în pumn doar jar de vină.
 
Din câte haruri mi-a adus
Solia Cărții Sale sfinte
Spre-a cugeta și împlini
Doar gândul Lui cu gând cuminte,
 
Nu mi-a rămas decât povara
C-au fost, și eu le-am risipit
Când fermecat de-a lumii vechi tablouri
La colțuri vinovate-am zăbovit.
 
M-am depărtat de rostul meu
Din timp în timp căzând mai jos
Și-acuma plâng lângă altarul stins
De dorul Domnului Hristos.
 
O, Doamne ia-mă înc-odată
Și pălămidă și neghină și cîte-acum mai sunt,
Și spală-mă cu apa înoirii
Să fiu din nou icoana unui sfânt.
 
Din nou sărutul Tău să-l simt
Pe pleoapele de plâns udate
Să-ți multumesc de noul legămînt
Ce m-a făcut cu cerul frate.
 
O, frați ai mei să ne trezim;
Din timp în timp cădem mai jos
Și dacă astăzi nu ne-oprim
Rămânem fără de Hristos.
 
Rămânem fără de speranță
C-un suflet sterp și găunos
De-ngăduim la lucruri mici
Ca să ne ducă tot mai jos.
 
De astăzi dac-am fi în stare
Să spunem stop! ne pocăim;
Vom fi parfum din sfînta slavă
Ce peste toți îl răspândim.
 
Vom fi cunună, vom fi soare,
Vom fi, ce Domnul ne-a creat să fim,
Un curcubeu înmiresmat
Spre dimineața ce-o iubim.
 
scrisă spre slava lui Dumnezeu la data de 25.06. 2017.