Ai auzit...?
Autor: Mănescu Mihaela  |  Album: Slujire  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de MihaelaManescu in 21/05/2017


Ai auzit de Vestea Minunată,
De Harul ce Hristos ni l-a adus?
De Mântuirea dată-n dar de Sus
Oricărei inimi care-a fost spălată
În Sângele cel Sfânt al lui Isus?

Ai auzit și tu că vine Domnul
Acum, în timpul scurtei noastre vieți?
Vestesc din vremurile vechi profeți
Că ne-o cuprinde-n neveghere somnul
De n-avem astăzi Scut pentru săgeți.

Ai auzit ce scump e Untdelemnul
Din candela Miresei lui Hristos?
De vrei să nu trăiești fără folos,
Păstrează-ți focu-aprins. Acesta-i semnul
Că porți în duh Uleiul prețios.

Ai auzit că-n vremea de pe urmă
Iubirea celor mulți se va răci?
Dar Domnul ne va aduna-n vecii
Precum păstoru-și strânge mieii-n turmă.
Și Dragostea din noi va străluci.

Ai auzit că e pe drum Mesia,
Că nu mai este mult și va sosi
Să-i ia la Cer pe-ai Tatălui copii?
Și-apoi, s-o dezlega din iad urgia
Ce-i va lovi pe-ai diavolului fii.

Atâtea lucruri știm din Cartea Sfântă...
Dar câte, Doamne, oare-am împlinit?
Avem urechi care-n zadar ascultă!
De nu ne pocăim, în vreme scurtă,
Vom plânge veșnic tot ce-am auzit...




Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 2193
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni