Ai trecut prin Poarta de durere!
Autor: Gelu Ciobanu  |  Album: Lumina Iubirii  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de GeluVCiobanu in 12/04/2017
“S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani.” (Ev. Marcu 14:32)
“A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi
mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge,
care cădeau pe pământ.” (Ev. Luca 22:44)
“Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat
zicând: “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul
acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Ev. Matei 26:39)


Muntele de patimi şi ocară
Apăsa, Isuse,-n Ghetsimani.
Şi în ruga dureroasă şi amară
Te luptai cu-a noastră grea povară,
Cu Satan, şi îngerii duşmani!

Sub genunchii Tăi strigau suspine
Sfâşiind o inimă de Tată!
Singur, lângă oştile haine,
Te rugai: “O, Tată, n-ar fi bine
Să nu urc pe crucea blestemată?”
*

Norii întunericului greu
Revărsau osândă şi trădare.
Ce durere! Un ocean de rău
Stăruia în păcătosul hău
Când luptai, Isus, pentru iertare!

Şi din noaptea fără mângâiere,
Din Grădina florilor de lacrimi,
Întărit de îngeri, în tăcere,
Ai trecut prin Poarta de durere
Şi-ai primit a noastre grele patimi!

Ochii Tăi în lacrimi s-au închis
Când ‘plinit-Ai Planul Mântuirii,
Căci prin Tine, Doamne, ai deschis
Drumul nostru înspre Paradis,
În Grădina păcii şi iubirii!

În Grădina unde lacrimi nu-s,
Nici dureri, ispite, sau păcate;
Unde Tu eşti Domn, mărit Isus,
Unde Tu ne-aştepţi cu dor nespus
Şi cu mâinile de cuie însemnate!


Floreşti, Cluj
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2225
  • Export PDF: 2
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni