Cu adevarat de-a lungul vietii fiecare om trece prin incercari de diverse feluri, traieste momente grele, traieste momente rele, se afunda in mocirla, dar acei de care Domnul are indurare se pot ridica si cu ajutorul Domnului isi pot indrepta viata. Numai cu Domnul avem puterea sa biruim raul. Sa ne incred cu toata inima si mintea in bratul puternic al Domnului. Domnul sa va binecuvinteze.

De bucurie plâng și-acum
Sclipind ca aurul din scrum
Și-L laud, și-L laud necontenit,
Căci El nu trece nicidecum
Să-Și vadă liniștit de drum
Când strigă un nenorocit!... Cred că aşa ar trebui să arate o convertire autentică. Cred asta că eu am trăit ceea ce d-voastră descrieţi în aceste versuri. Problema este că această poezie poate fi rastalmăcită cu succes la un serviciu de evanghelizare unde se fac convertiri de formă: în care de la starea de nenorocit la starea de fericit se trece instant, (eventual printr-o ridicare de mână). Mie mi-a trebuit opt luni să trec de la starea de nenorocit la starea de fericit, pe care o descrieţi d-voastră

Această ieşire din păcatul lumi şi intrare în neprihănirea lui Hristos, nu-i un lucru chiar atât de usor. Nu-i lucru uşor să treci de pe calea pierzări pe calea vesniciei.....

Da trebuie să acept faptul că de pe calea pierzări pe calea: ortodoxă, catolică, baptistă, penticostală, adventistă, etc e un lucru uşor. Că trebuie să ieşi din păcatele lumi şi să intri în păcatele: ortodoxsilor, catolicilor baptiştilor, penticostalilor, adventiştilor...( că fiecare avem păcatele noastre). Când schimb calea lumi cu o cale religioasă, ieşi dintr-o stare de păcate grosolane( beţie, droguri, curvie) şi intri într-o stare de păcate ,,sfinte,,( lipsa de evlavie, pociunţa de formă, dragostea prefăcută...).... Dar de la lipsa de evlavie la evlavie, de la dragostea prefăcută la dragostea fără prefăcătorie e mai greu de trecut.( gândeştete frate ce ar presupune pentru un creştin prefăcut să renunţe la sfânta prefăcătorie, omul acesta ajunge cel mai nenorocit om de pe pământ) Dar să revenim: până ajunge dragostea şi evlavia stabile în om, ca ele să nu-l lase să fie neevlavios şi prefăcut e nevoie de timp şi de efort. Iar în timpul acesta omul are statutul de ,,nenorocit , chinuit, care strigă către Domnul,, după ajutor.

E drept că imediat după convertire în perioada dragostei dintâi Dumnezeu toarnă în om dragoste de oameni şi dragoste de El( evlavie), dar omul convertit din lipsă de mentori şi lipsă de maturitate nu ştie ce să facă cu ele şi le pierde foarte repede şi intră în păcatele oamenilor religioşi.....



Cred că se vor găsi mulţi să laude această poezie că are în ea mult adevăr biblic, şi e scrisă frumos, dar eu am vrut să punctez această problemă pe care o are creştinizmul din ultimul veac. M-aş bucura dacă mi-ţi prinde duhul şi aţi primi bine comentariu. Ma-ţi face fericit dacă în scrierile d-voastră aţi scoate în evidenţă mai mult acea stare nenorocită pe care o avea vameşul la templu.... Noi stim din Scriptură că nu stă-n puterea omului sa-şi îndrepte paşi spre ţintă. Si mai stim că mulţi caută calea veşniciei ca fariseul dar puţini o găsesc ca vameşul.

Noi trebuie să aceptăm realitatea tristă în care am ajuns: că pe zi ce trece facem accesul şi umblarea pe calea Domnului tot mai usoară. Necazul e ,că: cu cât vom uşura accesul( lărgii uşa), cu atît îngroşăm rândurile celor care caută calea şi nu o găsesc...............

Mulţimesc frate pentru provocarea pe care mi-aţi făcut-o prin această poezie. Domnul să vă dea har în continuoare ca să ne mai provocaţi. Pace!

Slavit sa fie Numele Domnului pentru bunatatea Lui cea mare.
Minunat e Domnul!
”De bucurie plâng și-acum
Sclipind ca aurul din scrum
Și-L laud, și-L laud necontenit,
Căci El nu trece nicidecum
Să-Și vadă liniștit de drum
Când strigă un nenorocit!”
Lauda toata I se cuvine Domnului!

Amin!

Aveți dreptate frate Ioan, nu-i cunună fără luptă dar esența constă într-o predare sincere și totală în mâna Domnului, în lepădarea de sine, nu neapărat ca realizare desăvârșită pt că asta nu știu dacă cineva o atinge cu adevărat în viața asta dar ca hotărâre categorică și ireversibilă de a lupta în fiecare moment pt realizarea aceasta. Încât despre convertire este f diferit de la o persoană la alta și eu am luptat mult până am înțeles că Domnul face pe om liber față de păcat și am strigat către Domnul să mă elibereze...când, din adâncul sufletului meu total zdrobit de neputință am strigat, am fost ascultat și eliberat pe loc! Domnul a făcut chiar în clipa aceia o transformare extraordinară, o minune, în mine pt că m-a eliberat de duhul de curvie și beție de care eram stăpânit și de altele...
Mulțumesc, d-voastră fr Ioan și tuturor fraților și surorilor care citiți și ați găsit, și veți găsi cu cale să lăsați un mesaj și cuvinte atât de frumoase, constructive și ziditoare în dreptul acestei poezii și nu numai, fiți binecuvântați cu toții.

Un minunat poem al smereniei crestine "Stricat, murdar și fără minte/Am rătăcit printre morminte/
De-un bine fals și iluzoriu./Lipsit de sfinte simțăminte/Mă avântam spre-un înainte/De farmec strâns din deluzoriu." Imaginile sunt vii, autentice incarcate de conotatii teologice si scripturale, dar si de traire si experienta personala. Poetul participa direct la actul devenirii, purificarii, schimbarii vietii, toate vazute prin ochiul limpezit de harul divin: "Și eu văd slava Cerului/Acum, prin ochii Domnnului/
Că-n îndurările-I divine/M-a integrat în trupul Lui/Și prin puterea Duhului/Trăiesc în El și El în mine." Sincere felicitari si multa inspiratie!

Această poezie relevă și lupta omului cu Duhul.....este o biografie spirituală a multora dintre noi...Pe mine, cel puțin, m-a uns pe suflet. Multe binecuvântări, frate Ionică!