La 11 ani de Resurse Creștine, avem nevoie de tine!

Citește
E timpul să Îl căutăm pe Domnul
Autor: Claudia J.  |  Album: Ultimul ceas  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de ClaudiaJ. in 16/02/2017
E timpul să Îl căutăm pe Domnul
Şi sfinţenia Lui să o trăim în viaţă,
Căci timpurile, iată-s grele,
Cu toţi vedem ce azi ne stă în faţă.

Păcatul e acum la culme,
Cum niciodat' nu s-a gândit.
Cel rău răcneşte cu putere
Căci timp mai are aşa puţin.

Din toate Dumnezeu e scos, 
Şi ceea ce se ştia că-i bine,
Acum de toţi este întors, 
Şi mulţi numesc azi răul, bine.

Atâta sete de averi, de glorii
Vedem în jurul nostru tot mai des, 
Puţini mai caută pe Domnul,
Atât de rar găseşti un om ales.

Până şi cei ce cred în Domnul
Şi ştiu că ziua revenirii e-n curând,
Nu mai veghează, ci îi prinde somnul
Fiindcă-n a lor trăire sunt înfrânţi.

Altarele-nchinării sunt uitate,
Vorbim de ele ca despre un vis,
O altă viaţă, cu alţi oameni poate, 
Nu-i pentru noi acum tot ce e scris.

Justificăm a' noastre fapte slabe,
Cum că aceste vremuri grele sunt.
Ne văităm, că nu-i acum ce-odată 
Ai noşti părinţi ne povesteau plângând.

Avem de toate, trăim în bunăstare,
Ne vedem mari, dar suntem aşa mici,
Căci dragostea, credinţa şi nădejdea,
În inimile noastre azi, s-au stins.

O, Doamne, dă-ne un suflu nou în viaţă
Şi-aprinde candelele ce s-au stins!
Mai lasă al Tău har, ca altădată,
Să fim 'n aceste vremuri de neînvins!

Învaţă-ne să numărăm a noastre zile, 
Căci vremurile care vin, mai grele sunt!
Cât încă harul este dat peste popoare, 
Să-l preţuim, să îl chemăm, să Te slujim!

Pământul e-adormit în noapte, 
Suntem chemaţi ca să privim în sus,
Lumina noastră, viu să lumineze,
S-avem mereu, al nostru far, nestins.

Căci, iată, în curând, peste popoare, 
Se va vedea că Domnul este viu.
Şi Însuşi Mielul slavei va apare, 
Să judece pământul celor vii.

Aşa puţin mai e acum din noapte, 
Cerul, printre nori, este deschis.
Doar cei cu dor, cu viaţa închinată, 
Văd pe Isus, şi Îl aşteaptă pregătiţi.

Ceasul lumii e-ajuns spre dimineaţă
Şi trâmbiţa suna-va în curând, 
În zorii albei dimineţi, Isus veni-va
Să-şi ia Mireasa Lui de pe pământ.

Cu dor şi cu ardoare o va duce, 
Acolo-n slavă, în etern nespus.
Cu El va sta la masă, ca la nuntă,
Serbând viaţa nouă-n Paradis.

Toţi cei sfinţi răsplată-n dar primi-vor,
Atunci se va vedea cât au lucrat.
Tot ce-au trăit în viaţ' vor fi uitate,
Va rămânea doar ce s-a adunat.

Să strângem dar, acuma, roade multe,
Lacrimi, poveri, să ducem cu cântari.
Căci ziua scump-a răsplătirii vine,
Şi vom pleca-n curând, spre alte zări!
                   Amin!   
                                                     7 nov 2016


Comentarii
Adaugă comentariu
Raportează o problemă
Foarte adevarat, este timpul sa il cautam pe Domnului, este atat de putin si totul se va sfarsi, toate semnele si avertismentele ne arata ca ziua Domnului vine cu pasi repezi.Domnul sa ne dea intelepciune la toti sa pretuim Harul Domnului si sa ne apropiem cu indrazneala de Domnul nostru Isus Hristos.Felicitari pentru ceste versuri frumoase care ne indeamna la o pocainta serioasa.
Adăugat în 17/02/2017 de florenta.sarmasan
Amin! Multumesc! E o mare incurajare pentru mine. Fii binecuvantata!
Adăugat în 17/02/2017 de ClaudiaJ.
Statistici
  • Vizualizări: 414
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni