Sunt fiul rătăcit, Te caut !
Autor: Toma Coca  |  Album: Iubire infinită  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de cocatoma in 03/02/2017
Sunt fiul rătăcit, Te caut !


E târziu... arde o candelă-n fereastră.
Pe cer, luna e plină
Iar stelele, în adieri înmiresmate.
Eu ard în rugăciuni, căințele pentru iertare.
Gândul hoinar prin toată galaxia
Flămând Te caută. Ochii-n lacrimi
Scântei aruncă peste perdeaua înstelată.
Lacrimi șirag curg... fața mi-e udă,
Nu mă lăsa pierdută în apus,
Nici din - Marea Carte a Vieții - șters-
Căci jos, viața mi-a fost grea povară,
Drum anevoios... cale amară...


Sunt fiul rătăcit... Te caut!
Sunt orbul... vindecat.
Sunt o picătură de apă,
În a pământului blestemată vadră.
Credința își caută pocăința,
Lutul ce și-a pierdut esența.
Sunt praful de pe cumpănă,
Doagele mucegăite de pe ciutură.
Sunt un taler din balanță,
Pe care-mi pun viața toată.
Sunt bobul de nisip în vânt
Dus de ostroave, în adâncuri uitat.


Sunt o coardă ruptă din arcuș,
Am fost la Golgota un laș.
Pierdut prin mări și potop,
Fără un preț la al meu snop.
O amforă plină de rugă,
”DOR”... Spălat în zori de brumă!
Inima-mi o piatră prețioasă,
Diamant!... Credința-n mine sănătoasă.
Peste tot pe unde trec adun
Pentru - CER - doar ce e bun,
În tolba mea-i comoară aleasă,
Cheia. Ce-mi deschide drumul către casă.


M-ai zămislit din colb, tină, IUBIRE!
Mi-ai poleit dorul cu praf de stele,
În glastra inimii sunt adunate:
Crinii albi și Marea Iubire.
Privirea mi-o împletesc cu ceața norilor
Mi-o învăluiesc în fâșia cerurilor,
Și saltă-n mine bucurii-valuri.
Te simt cum urci, apoi cobori
Pe treptele marmorate în zori.
Mă ocrotești zile și nopți,
Mă ții mereu pe-ale Tale brațe,
Zilnic mă urci pe treaptă înaltă.


”Nemărginire”...!
Albastru minunat, sublim,
Întinsul cerului și-al mărilor.
”Ești Tu! - Bun Păstor, Salvator”!
O, Doamne! În Cortul Tău
Mă simt ocrotit mereu,
Și mă înalți... ca vulturii,
Mă treci peste primejdii,
Spre albastru Sfânt Infinit...
...Acolo-i locul meu dorit...


PATTADA/03/02/2017
Frumos. Domnul sa ne ajute la toti sa ajungem in Cortul Sau sa fim inaltati ca vulturii peste primejdiile care ne pandesc la orice pas, sa fim ocrotiti de Cel care e vesnic in" Nemarginire". Sora Coca Domnul Isus sa va binecuvinteze cu multa pace si har.
Adăugat în 03/02/2017 de florenta.sarmasan
Stăm totdeauna lângă Domnul și nimic nu facem fără El! Bunul Dumnezeu să vă țină mereu aproape și să vă poarte cu carul Lui de biruință spre Cortul mult dorit. Fiți binecuvântată!
Adăugat în 04/02/2017 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 810
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni