Ziua aceasta-i darul Tău!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Cu Domnul, pentru totdeauna!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 02/01/2017
Ziua aceasta-i darul Tău!


Ziua aceasta-i darul Tău
De la Tine e Isus,
Slavă Îți dau Domnul meu
Vreau să fiu al Tău supus

Ziua aceasta e lăsată
Pentru mine, să trăiesc,
Este o zi minunată
Pentru ea, Îți mulțumesc.

Tu, Te înduri mereu, mereu,
Și aduci, tot câte-o zi,
Mare ești Tu Domnul meu
Eu Te aștept, căci vei veni.

Dă-mi putere de la Tine
Să mă schimb în tot ce fac
Stai Tu, Doamne, lângă mine
Să fiu om pe al Tău plac,

Inima bună să-mi fie
Ca Tu, să mă poți iubi,
În a Ta Împărăție
Să Te pot și eu sluji.

Tu-mi dai zile și iubire
Eu vreau să Te răsplătesc
Azi, sunt plin de fericire
Pentru tot, Îți mulțumesc!

Amin

Câmpia Turzii, 25 decembrie 2016
La multe zile, cu Domnu-n slujire!
Adăugat în 03/01/2017 de loredanam
Domnul în dragoste Sa/Multe zile să-ți mai dea/Și peste ale tale încercări/Să ai binecuvântări/ Cele mai calde urări de sănătate și un Nou an cu realizări după voia lui Dumnezeu și pacea Lui Dumnezeu să stăpânească atât peste inima ta cât și peste inimile celor dragi ție!
Adăugat în 03/01/2017 de 1pocaintaP
Un poem frumos ca o rugaciune de multumire Domnului."Tu-mi dai zile și iubire/Eu vreau să Te răsplătesc/Azi, sunt plin de fericire/Pentru tot, Îți mulțumesc!" Felicitari si mult har si inspiratie in Anul Domnului 2017!
Adăugat în 03/01/2017 de marin2016
Statistici
  • Vizualizări: 825
  • Export PDF: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni