Noaptea trădării
Autor: Mihai Ghidora  |  Album: Am întîlnit Iubirea  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de ghidora in 06/12/2016
(Bucată din Poema "Am întîlnit Iubirea"
Motto: Ce n-a putut face ura, a făcut Iubirea...

În noaptea ceea n-a mai fost Iubire...
Au răstignit-o și-au străpuns-o-n piept,
Și-o piatră grea la ușa Nemuririi
Au pus Arhiereii, pe nedrept.

S-a bucurat un iad întreg de îngeri,
De-atîta luptă fruntea s-a-nălbit,
Și-au pus să sune-n clopot necredința—
Iubirea dintre noi au nimicit...

– "Un plan curbat de la-nceputul lumii!
Întîiul om Edenul a pierdut,
Iar astăzi am și răstignit Iubirea
Și-am îngropat-o, sigur, în afund".

Atîtea inimi pline de-aroganță
Priveau impudic azi, a treia zi
Și n-am mai fi gîndit chiar niciodată
Că vom începe, totuși, a iubi.

Iubirea Lui nu moare niciodată!
Și dacă-L ai pe El, iubești pe toți,
Spui "iartă-mă", ori zici "te iert, măi frate"
C-așa oricînd a tot iertat Christos.

Iubirea a mișcat și piatra mare,
Și cîte inimi a mai despicat...
Un nord întreg îl face primăvară
Și dintr-un păcătos, un om iertat.


Iaski 2016


Un frumos poem despre "noaptea tradarii" Domnului, spre a fi rastignit. Ci cu toate acestea "Iubirea Lui, nu moare niciodată!/Și dacă-L ai pe El, iubești pe toți...". Felicitari.
Adăugat în 06/12/2016 de marin2016
Vă mulțumesc mult pentru susținere și apropiere... Rămîneți în dragostea Lui!
Adăugat în 06/12/2016 de ghidora
Statistici
  • Vizualizări: 1595
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni