Te rog să mă ridici și să mă pui deoparte
Autor: Afin Hamat  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de profesorul_hamat in 17/10/2016
Ezechiel 22:30: "Caut printre ei un om să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!"


Te rog să mă ridici și să mă pui deoparte


Te rog să mă ridici și să mă pui deoparte,
Să fiu un om care să stea în spărtură,
În zidul gros ce două lumi desparte,
Să fiu un mijlocitor cu multă râvnă.

Căci zidul acesta este spart,
De-al meu și-al tău mare păcat,
Iar cel rău în fiecare zi,
La spărtura aceasta tot mai mult se va trudi.

De aceea, te rog Isuse, să-mi dai putere,
Să pot să stau în rugăciune,
Pentru al Tău popor și lumea-ntreagă,
Ce de multe ori sunt cuprinși de bezna neagră.

Ajută-mă să pot mijloci cu drag,
Pentru a mea familie și prieteni dragi,
Ca Dumnezeu să reverse din harul Lui,
Și peste acei ce nu cheamă Numele Lui.

Căci de-atâtea ori îi văd firești,
În tot ce fac și cum gândesc,
Și-mi pare rău căci atunci nu-și amintesc,
De Tine Doamne și Dumnezeu ceresc.

Dumnezeu caută un om care să stea în spărtură,
Oare n-ai vrea să fii și tu acela?
Să te îmbrace cu credință și armură,
Și să poți fi o punte de legătură?!

Amin!

™, 02.10.2016, Afin Hamat
De aceea, te rog Isuse, să-mi dai putere,
Să pot să stau în rugăciune,
Pentru al Tău popor și lumea-ntreagă,
Ce de multe ori sunt cuprinși de bezna neagră Doamne avem nevoie de putere/De multă dragoste și mângâiere/Venim la Tine astăzi în micimea noastră/ Ca să ne dai din nou în toate a Ta povață/Ajută-ne ca-n tot ce facem credincioși să fim/Și toate câte ni le dai cu drag să le primim/Nu ne lăsa ca prin puterea noastră/ Să ne uscăm ca floarea fără apa-n glastră/Te rugăm ascultă rugăciunea ce azi spre Tine îndreptăm/ Nu ne lăsa că doar pe Tine te avem. E din ce în ce mai bine, Domnul fie cu tine! Multă Pace!
Adăugat în 17/10/2016 de 1pocaintaP
Statistici
  • Vizualizări: 930
  • Comentarii: 1
Opțiuni