,,Tot pământul se mira''
Autor: Cornel Jigau  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Cornel_Jigau in 14/05/2016
,,Tot pământul se mira''


...Şi tot pământul se mira după fiară!
O fiară atât de manierată,
Cum nu s-a mai văzut niciodată!


Şi-a dat ghearele la tocit
Şi limba la ascuţit
Şi-atât de frumos ne vorbeşte
Încât pe toţi îi uimeşte!

Ne mirăm, căci odinioară
Ne iubea atât de tare,
Încât eram striviţi în braţele sale!
...Sângele curgea odinioară în valuri,
Ca un râu ca toate râurile, cu două maluri,
Dar acum, toate sunt doar amintiri,
...Sângele s-a şters atât de frumos,
Iar fostul călău ne vorbeşte minunat despre Hristos!

Spune că e chiar fratele nostru Iosif,
Pe care noi l-am părăsit,
Iar azi e mai mare-n Egipt,
Unde e mare belşug de pâine,
Iar egiptenii nu duc grija zilei de mâine,
Căci şi-au vândut sufletele lui Faraon,
Ce se-ngrijeşte de ei,
Doar să se-nchine la zei!

La ce mai foloseşte sufletul,
Când copiii îţi plâng de foame,
Iar credinţa mai stă doar într-o pioneză,
Îţi mai arde de exegeză?

Ne mirăm, căci fiara
A primit o rană de moarte
Şi totuşi trăieşte,
Pe când celelalte patru fiare,
Sunt doar o ...poveste,
Una umblă prin toată lumea la cerşit,
Deschizi televizorul şi te-ai lămurit!

...Rugurile s-au stins demult,
Iar instrumentele de tortură,
Mânjite de sânge şi ură,
Sunt azi piese de muzeu;
De ce să ne temem oare,
Când ni se cere doar o închinare,
Iar fiara renăscută şi pocăită,
Ne cheamă la o ultimă-mbrăţişare, nemuritoare?!

Ne mirăm, minune mare,
De-această incredibilă transformare,
Şi cine va putea rezista oare,
Cuvintelor sale mieroase,
Ce le-auzi când deschizi televizorul prin case?


26.02.2015
Cornel Jigău
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2096
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni