Eu cred că Domnul încă mă iubeşte!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Pe scara cerului!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 04/04/2016
Eu cred că Domnul încă mă iubeşte!


Eu cred că Domnul încă mă iubeşte,
Îmi dă putere ca să pot răzbi,
El, viaţa mea mereu o ocroteşte
Căci vrea ca să mă ducă-n veşnicii.

El vrea ca să-mi ofere nemurirea
Şi-mi cere calea dreaptă s-o urmez
Acolo, e stăpână fericirea,
Isus să fie veşnic, al meu crez!

El vrea să fiu cinstit, să fiu corect,
Milos şi bun, în toate iertător,
Să fiu om chibzuit şi înţelept,
Exemplu-mi este al meu Mântuitor.

El a fost cel mai bun şi îndurător
Chiar viaţa și-a jertfit, să mă salveze
El cel mai sfânt, a toate iertător,
În veci la ceruri sus, o să troneze.

El pentru mine, mândră a zidit
La ceruri, o cetate minunată,
Şi fericirea mea a plănuit
Etern să fiu, să nu mor niciodată.

Cetatea cea clădită, e vestită
Şi e frumoasă cum nu s-a văzut;
Pentru aleşii Lui e pregătită
Pe care îi iubeşte atât de mult...

Tu, Doamne, şi pe mine mă iubeşti
Căci din necazul mare m-ai scăpat,
Mă faci puternic şi mă întăreşti
Din Duhul Tău nemuritor, mi-ai dat.

Amin

Câmpia Turzii, 17 aprilie 2016

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1017
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni