Când nu zidește Însuși Dumnezeu
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de ioanraul in 13/02/2016
Motto:""Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă
nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește.""Amin! Ps.127:1

De tânăr istovit-am să sfârșesc
Zidirea începută cu pasiune,
Un turn de fildeș eului firesc
Neștiind că totul e deșertăciune.

Lucrat-am ani la rând la temelie
Dăltuindu-mi piatra cu răbdare,
Dar n-am văzut, de-atâta fudulie,
Că-n jur erau nisipuri mișcătoare.

Și am zidit cu cărămizi himere
Înălțându-mi ziduri nălucite;
Și auzeam mereu, ca o părere,
Chemarea lumii plină de ispite.

Zi de zi, cu sârg zideam întruna
Prea bucuros că zidul se-nfiripă,
Dar vântul, ploaia,apele, furtuna,
Îmi dărâmau zidirea într-o clipă.

Zadarnică-mi era lucrarea idolatră
La turnul meu de fildeș, roz...
A doua zi din dăltuita-mi piatră
Mai rămânea grămada de moloz.

Vai mie! Eram descurajat profund
De zidurile mele, zilnic dărâmate;
Simțeam că-ncep să mă scufund
În glodul de ispite și păcate.

Acuma știu că și mai jos aș fi ajuns
Gândindu-mă că viața e nedreaptă,
Dar atunci, ca o lumină a pătruns
În mintea mea, acea duioasă șoaptă:

"Fiule! Eu pentru tine sunt acum aici;
Că ai un preț în ochii Mei și te iubesc;
Și vreau să te ajut ca să-ți ridici
Spre slava Mea, turn duhovnicesc.

Ia-ți crucea,așadar,și vino după Mine
Și uită de lumeasca ta zidire,
Căci fericit va fi acela care vine
Și va zidi spre propia-i mântuire.

Tu ai rămas ca rodul copt și necules
Plăcându-ți lumea și întinăciunea ei;
Dar lumea nu era când te-am ales
Să fii printre răscumpărații Mei.

Din lumea ce-n păcate se-nveșmântă
Cu a Mea viață te-am răscumpărat,
Căci te doresc c-o gelozie sfântă
Departe de-orice întinăciune și păcat.

Să fii mireasma Mea în lumea toată
Și o făclie pe al mântuirii drum;
Să fii lumină în lumea-ntunecată
Și sarea ce dă gust, să fii de-acum.

Fii ucenicul Meu, oriunde te vei duce
Și spune acelora-ntâlniți în cale
Că la pieptul Meu, străpuns pe cruce,
Cu dragoste v-am strâns pe fiecare.

Și sângele vărsat pe cruce, la Calvar,
Are și astăzi puterea ca să spele,
Să curețe, să ierte și să ridice iar
Pe cel căzut și subjugat de rele.

Când le vei vorbi de vremea viitoare
Întreabă-i cum zidesc pe-acest pământ?
Pe lumeștile nisipuri mișcătoare
Sau pe Înțelepciunea din Cuvânt?

Și mai spune-le un lucru, și anume:
Ca să zidești o casă, poate nu e greu,
Dar nimic nu dăinuie-n această lume
Când nu zidește Însuși Dumnezeu."Amin!




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1895
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni