Povestea felinarului
Autor: Lidia Maria Bărbînţă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de lidiutza_sweettygirl in 28/01/2016
Ascuns după confortul călduței inerții,
Înțepenit stătea la margine de drum,
Cu trupul ruginit de vremi și vijelii,
Un felinar murdar, cu ochii plini de fum.

"Am fost cândva lumină", începe el umil.
"Și-am strălucit în noapte oricât mi-a fost de greu,
Dar azi, stau trist și singur, bezmetic și labil,
Căci am ales lumina cea fără Dumnezeu.

Din clipa-aceea sumbră când am ales să fiu
Lumină pentru lume, eu singur, fără Domnul,
N-am mai avut nimic din focu-acela viu
Care-aducea lumina- și am rămas cu fumul.

Azi iar te chem, o, Doamne- Tu ești Lumina vie,
Aprinzătorul veșnic ce-aprinzi orice altar!
Ah, vino! Căci mi-e lampa uscată și pustie;
Și fă te rog din mine un strașnic felinar."

.........

Un foc din Cer coboară și-aprinde-un felinar,
Temeinic curățind tot praful de rugină...
Ce minunat lucește întreaga stradă iar-
Și trecătorii lumii primesc voioși Lumină...

(27-28 Ianuarie 2016, Buciumi-Sălaj, România)
așa să te facă Domnul și pe tine și pe mine surioară căci mare nevoie este de luminători in noaptea de păcat
Adăugat în 28/01/2016 de simonasav
Amin! Doamne ajuta-ne!
Adăugat în 28/01/2016 de lidiutza_sweettygirl
mulțumesc de frumosul mesaj ...o ce versuri deosebite și țin să îți spun căci nu numai in poiazie mi-e dat harul de a picta ci chear și în adevăratul sens al cuvintului pictură toată camera mi-e cu tablouri cu versete ...știi așa ca la bătrînețe cu nepoțelele la un loc intcă odată mulțumesc dl să fie cu tine pace sfintă
Adăugat în 28/01/2016 de simonasav
Darurile primite de la Dumnezeu,
Să le folosiți mereu, mereu
Până veți ajunge Sus în Cer-
Unde vor fi frumuseți ce nu pier.

Dumnezeu să vă dăruiască bucurii dumneavoastră și familiei. Mă bucur că există femei ca dumneata... Femei care Il iubesc pe Dumnezeu și pot să lase copiiilor și copiiilor copiiilor lor binecuvântarea unei moșteniri eterne!


Adăugat în 28/01/2016 de lidiutza_sweettygirl
Un frumos indemn la pocainta, sa nu ne lasam doborati de incercarile vietii, este greu de multe ori, poate prea greu dar Domnul sa fie ancora noastra, sa nadajduim in El, sa cerem putere de pocainta de la Domnul nostru iubit. Fiti binecuvantata, sora Lidia.
Adăugat în 28/01/2016 de florenta.sarmasan
Amin! Fiți binecuvântată de Domnul, sora florenta.sarmasan !
Adăugat în 28/01/2016 de lidiutza_sweettygirl
Statistici
  • Vizualizări: 1672
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni