INIMĂ NEÎMPĂRȚITĂ

Niciodată nu privește și spre glie și spre Slavă
Inima neîmpărțită nu va deveni epavă
Ținta ei nu e tenebra ce se-așterne-n locuri joase
Ci în zări nemărginite din ținuturi luminoase.

Nu ia apă din izvoare tulburate de noroaie
Și nu se adăpostește într-un cort clădit din paie
Iar când vine vreun necaz nu se duce-n altă parte
Unde-ar fi manifestarea, grea, a stărilor deșarte.

La propunerea lansată să mai guste elixirul
(Când cu multă eleganță i s-a arătat potirul)
Fermitatea nu-i slăbește, nu se lasă înșelată,
De la lume nu acceptă nici un sfat și nici o plată.

Ființa-n care locuiește credincioasă se numește
Inima neîmpărțită și-n necazuri mulțumește
Iar când sare-n ajutor o face cu pasiune
Nu se trage înapoi de la cânt și rugăciune.

Poartă marea greutate fără murmur sau cârtire
E cuprinsă de-atmosfera care vine din iubire
Nu e amalgam în ea: și vacarm și armonie
Dă balsam vindicator celor plini de agonie.

Dovedit-au și martirii, dovedit-au și profeții
Inima neâmpărțită nu dorește epoleții
Slujba ei e altruistă, hotărârea ei e clară
În adâncuri cu himere niciodată nu coboară.

S-a format în sânul ei mediul cald, plin de lumină
Vrea să fie împăcată, vrea ca Fiul să revină
Dedicarea și-o menține doar mergând cu El pe cale
Ca să fie împreună și în sferele astrale.

Tot așa să fii în viață: curajoasă, temerară
Ca să poți să-nfrunți oștirea care vine din afară
Și, păstrând ce ai primit când ai acceptat lucrarea,
Să privești în consternare și sosirea și intrarea.

George Cornici/4 Noiembrie, 2015