Nu vă închinați la Halloween!
Autor: Gelu Ciobanu  |  Album: Lumina Iubirii  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de GeluVCiobanu in 01/11/2015

"Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului,
și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului,
ba încă mai degrabă osîndiți-le." (Efeseni 5: 10-11)


Halloween-ul nu e sărbătoare,
E o stare-a duhurilor rele,
Cinica minciună, sfidătoare
Pentru suflete naive și rebele.

Voi părinți, voi tineri, voi copii,
Nu purtați însemne ale morții!
Nu vă place Ziua celor vii?
De ce venerați mantaua Nopții?

Răul vine prefăcut, umil,
Îmbrăcat în haina biruinței
Și când ușa ai deschis, tiptil
Te coboară-n praful necredinței.

Totul pare joc și voie bună,
Moștenirea unui celtic obicei:
“Haideți să jucăm sub clar de lună
Cu pisici, cu focuri, și purcei!”

“Sărbătoarea asta nu-i păcat!”
Spun râzând și tineri și bătrâni:
“Ați văzut vreun drac adevărat?
Noi suntem șăgalnicii stăpâni!”

Ce înșelăciune, ce otravă,
Ce plăceri cu iz de putregai
Ne servește Diavolul pe tavă,
Să ne vindem dreptul de la Rai!

Câte suflete înghit amarul
Nebuniei nopților lumești,
Ce durere a-nsoțit calvarul
Tinerilor morți în București!

Luminează, Doamne, ochii minții
Scoate-ne, Isuse, din infern!
Tinerii, copiii, și părinții
Să n-asculte-n veci de Halloween!

Căci infernul nu e bucurie,
Nici o joacă de copii cuminți.
Ziua morții nu e veselie:
Grijă mare, pe ce Domn slujiți!

Dumnezeu vă cheamă-n adevăr,
Nu disprețuiți un sfânt îndemn:
Dacă știți și pomeniți de Cer
Nu vă închinați la Halloween!


Florești, Cluj
Dumnezeu să ne ajute pe toți să băgăm bine de seamă cum trăim, pe cine slujim, și ce sărbătorim în mersul nostru spre veșnicie! Diavolul nu doarme și caută să înșele cît mai mulți oameni. Dacă spunem că suntem creștini, să dăm dovadă de sfințenie și ascultare de Dumnezeu, și nu de cel Rău! Sincere condoleanțe familiilor care suferă din cauza tragediei petrecută în București! Domnul să mângâie pe toți, și să le dea tuturor un duh de pocăință!
AMIN! Nu ne bucurăm de nespusa durere, dimpotrivă, ne plecăm capetele şi rugăm pe Domnul milei să dea putere celor îndoliaţi şi încercaţi să-şi poarte povara... lucrarea aceasta însă va trebui să dea mult de gândit poporului român şi nu numai... fiţi binecuvântat frate, mulţumiri Domnului care aduce avertisment şi prin aceste versuri deosebite prin construcţie şi mesaj.
Adăugat în 01/11/2015 de floridinmaracineni
Atit de dureros ! Atit de adevarat! Atiti parinti ''entuziasmati'' de rolul dracilor ''jucat de copii''..biei copii sarmani parinti!
Adăugat în 02/11/2015 de sanda_tulics
O durere pt. care orice cuvintele mult prea seci și de prisos dar este deosebit de important să proclamăm adevărul, cel puțin ca istoria să nu se mai repete și apreciez modul poetic, inspirat și plin de har al acestor îndemnuri și avertizări care mă rog să ajungă la inima cât mai multor oameni. Domnul să lucreze, să mângâie, să cerceteze și să binecuvânteze pe toți.
Adăugat în 03/11/2015 de Ioanhapca
Tatal nostru Te rugam sa dai Biserici Tale in vremea asta intelepciune, sa ne ridicam si sa ducem vestea buna celor ce bijbiie in intuneric. Sa cada de pe noi toate legaturile care ne leaga si sa mergem pentru zidirea Imparatiei lui Dumnezeu.
Binecuvintari sfinte!!
Adăugat în 03/11/2015 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 1218
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni