Sunt al Tău sută la sută
Autor: George Cornici  |  Album: Aripi cutezătoare  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 25/06/2014

SUNT AL TĂU SUTĂ LA SUTĂ

Sunt al Tău sută la sută
Nu aparțin unui sistem
Tot ce-mi dai este valută
În grele situații mă ajută
Să descâlcesc al vieții ghem.

Când ai venit cu-a Ta ofertă
O noapte sumbră mă-nghițea
Văzut-am titlul pe copertă
Și s-a calmat orice alertă
Și am putut minuni vedea.

Cu ton vioi apoi vorbirea
Venea spre sufletu-mi cernit
Ce dulce a fost izbăvirea!
Și-am înțeles că răstignirea
Produs-a rod neprihănit.

Nimic...nimic nu mă atrage
Din ce-mi părea că e distins
Deși vor unii să propage
Idei pustii din cataloage
Merg cu elan spre Necuprins.

Ți-am dat voința mea supusă
Și-orice suflare și-orice gând
De-aceea soarta mi-e condusă
De Cartea care-a foast adusă
Când m-ai văzut în vid plângând.

Tot spațiul existent în mine
Vreau să-l ocupi neîncetat
C-așa când încercarea vine
Încrederea o pot menține
În harul Tău nelimitat.

Sunt al Tău când bate gheața
Și când cerul e senin
Mi-ai înmiresmat viața
Îți asimilez povața
Că-mi hrănește-al meu destin.

Doar cu Tine-ndurerarea
Se transformă-n cânt duios
Ușurat-ai întristarea
Merg cu Tine către zarea
Unde totu-i luminos.

George Cornici/25 Iunie, 2014
Orice suflare şi orice gând, le realizăm prin voinţa expresivă a Creatorului care conduce această creaţie minunată, omul, cea mai sofisticată şi mai misterioasă maşinărie umană, căreia i-a dat impulsul vieţii şi capacitatea raţiunii.

S-aveţi multe binecuvântări cereşti spre noi creaţii poetice!
Adăugat în 25/06/2014 de Duverna
Statistici
  • Vizualizări: 746
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni