Dulcea Ta chemare
Autor: George Cornici  |  Album: Aripi cutezătoare  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de geocornic in 30/05/2014
DULCEA TA CHEMARE

Ce dulce-a fost a Ta chemare
Isuse, Fiule jertfit!
Nu ne-ai chemat la delectare
În ce dă lumea trecătoare
Ci în mesajul Tău slăvit.

Ne-ai captivat cu vorba-Ţi dulce
Când ai rostit: „Veniţi la har
Şi viaţa voastră va produce
Putere să purtaţi o cruce
Şi să răbdaţi chiar un calvar.”

N-am ezitat nici o secundă
Când cu privirea ne-ai pătruns
Şi-a început să ne pătrundă
Acea dumnezeiască undă
Şi cu Preasfântul Duh ne-ai uns.

Trăim de-atunci o împlinire
Cum n-am visat că vom trăi
Ne-am implicat într-o slujire
Cu multă, multă-nsufleţire
Ca să putem spre Rai sui.

Gustăm pe cale şi tristeţe
Dar şi trăiri cu Ceru-n noi
Ne-ai arătat o frumuseţe
Ce poate inimi să dezgheţe
Spre-a şti ce-i viaţa de apoi.

Privind în urmă la lucrarea
Înfăptuită-n Via Ta
Îţi mulţumim că îndurarea
A pus în noi înflăcărarea
De-a Te sluji şi-a Te urma.

Păşind spre ţintă fără teamă
Nu vom uita că ne-ai chemat
Nu la comerţ sau la reclamă
Ci la acel program de seamă
Ce-a fost de sfinţi ratificat.

George Cornici/30 Mai, 2014
Amin! Bogat în credincioșie și laudă acest vers frumos.

Fiți binecuvântat frate Cornici.
Adăugat în 30/05/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 1057
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni