Mă şfichiuieşte burniţa şi-n suflet
Când plânge-n toamnă cerul plumburiu,
Şi simt invazia de cenuşiu
Prin gânduri reci venind fără răsuflet.

Sau: hohotul de aur şi aramă
Din frunzele care se scaldă-n cald
Mă-nfăşură cu-al bucuriei fald
Şi-n jocul razelor de foc mă cheamă.

Două decoruri, rând pe rând pe boltă
Când filele se-ntorc autumnal,
Însă niciunul nu e crucial
Căci toamna-i toamnă numai prin recoltă.

Şi o redefinesc, privind în zare,
Când coacerea se manifestă viu
În glia ce-şi deşartă, pliu cu pliu,
Întreaga bogăţie în hambare.

Văd valurile binecuvântării
Purtând pe creste minunatul rod
Adus din brazdă, ramuri şi năvod,
Un râu al dragostei şi-al îndurării.

Dorind să-i aflu tainica sorginte
Îl urmăresc uimit către izvor
Şi văd că e deschis, dăruitor,
Zăgazul cerului cu daruri sfinte.

Această înţelegere mă-ndeamnă
Să văd întregul rod ca pe un dar
Şi aducându-mi jertfa la altar
Să mulţumesc şi pentru-această toamnă:

Primeşte-mi mulţumirea, Sfinte Tată,
Dar nu numai prin stihuri de rapsod
Ci pentru rod să mulţumesc cu rod,
Trăind o viaţă Ţie dedicată.

Amin