O, iubire cântec dulce
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări nemuritoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de VJAndrei in 11/09/2013
O, iubire cântec dulce ce răsună peste veci
Toate-toate trec pe lume, doar tu singură nu treci!
Tu rămâi mereu iubire pacea-n suflete s-o sameni
Şi de cea mai scumpă Jertfă
Să le spui mereu la oameni.
Al tău cântec plin de slava de atâta timp răzbate
Prin pustiul larg al lumii de căderi şi de păcate.
Şi-adierea ta cea dulce
Pretutindenea sub stele
Dulce-n chinuri mângâierea,
Duce-alin în clipe grele.

Nici un cântec nu-i vreodată să răsune-aşa de dulce
Ca cerească armonie ce e-n Jertfa de pe cruce
Căci cuprinde tot adâncul fericirii noastre-ntrege
A-nţelege ce sublim e
Şi ce trist, a nu-nţelege...

Tu rămâi în veac iubire ca s-araţi la fii humii
Ce preţ mare pentru dânşii a plătit Stăpânul lumii
Să le-araţi ce suferinţa şi ce moarte-ngrozitoare
A putut Hristos să-ndure
Pentru-a lor răscumpărare.

Lume, oare când vedea-vei
Că păcatul tău te poartă
Depărtată de Golgota,
Tot mai jos spre marea moartă?

Când vedea-vei tu că drumul ce spre fericire duce
Este-acela ce-n lumina te apropie de Cruce?
Acolo, la poala Crucii, când vei înţelege oare
Că-i Izvorul fericirii unice aici sub soare?
Că nu-i nici o altă cale spre o viaţă fericită
Paşnică, plăcută, dreaptă,
Sfântă şi desăvârşită,
Spre-nfrăţirea mult dorită,
Spre-a luminii dulci izvoare, -
Decât calea ce din Jertfa lui Isus Hristos răsare!

Oameni, vreţi voi fericirea,
Vreţi voi pacea şi-ndurarea,
Vreţi voi alte stări din care să vă vina uşurarea?
Vreţi voi să aflaţi odihna sufletelor zbuciumate,
Vreţi lumina pentru cerul vieţii voastre-ntunecate?
Vreţi dreptate în umblarea şi-n trăirea laolaltă,
Adevărul să v-aducă strălucirea lui înaltă?

- O, atuncea,
În iubire este unica salvare!
În iubirea care-n Cruce şi-are-a ei adânci izvoare!
Numai ea e-n stare-a-nfrânge răul care vă doboară
Ca un soare nou
Şi-n inimi
Şi-n dorinţi
Să vă răsară!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6301
  • Export PDF: 30
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni