Rugăciune pentru țara mea
Autor: Estela C. Manea  |  Album: Vocea din timpul nopţii -1-  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ESTELLA in 31/01/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Rugăciune pentru țara mea

Doamne, mă rog pentru țara mea; cer  iertare pentru nelegiuirea ei. Iartă-ne Doamne pentru pruncii nenăscuți dar uciși de bunăvoie; iartă-ne și pentru pruncii născuți dar lepădați în taină în saloanele spitalelor sau în  pubelele stradale. Iartă-ne pentru hoția  bine calculată și ticluită a fruntașilor țării, a liderilor bisericești dar și a noastră, a enoriașilor. Iartă-ne pentru patul spurcat înainte de căsătorie dar și pentru preacurvia celor căsătoriți deja; iartă poporul meu  căci este un popor căruia îi scapără ochii de preacurvie. Iartă-ne Doamne pentru că noi, pleava pământului, am îndrăznit să schimbăm întrebuințarea  firească a bărbatului și a femeii și nu ne-am mulțumit cu atât dar am cerut cu nerușinare legiferarea acestei spurcăciuni  sub satanicul pretext al toleranței, și am reușit; am făcut-o și p’asta. Iartă-ne că tot ceea ce Tu privești cu scârbă și-ți provoacă greață noi adulmecăm și mușcăm cu nesaț și cu poftă nestăpânită. Iartă-ne Doamne pentru că anormalul noi îl privim ca fiind normal și normalul stabilit de Tine îl luăm drept fanatism  și necivilizație. Îmi cer iertare Doamne pentru că noi, voma gurii Tale, Te-am depășit în civilizație și cultură și nu Ți-am permis să ții pasul cu noi, evoluații.

Iartă-ne Doamne pentru predica searbădă și lipsită de putere și de ungere divină. Ne-am pricopsit cu niște învățători ai Legii foarte școliți, dar goi de prezența Ta; și, da, recunosc și cer iertare pentru că în efortul lor de-a suplini ceea ce le lipsește și în râvna lor de-a-și arăta mușchii spirituali ne-am ales cu doze maxime și repetate de faliment și dezamăgire dar funcționăm mai departe pe principiul  ”las’ că merge și-așa.”  Iartă-ne Doamne pentru programele bisericești lihode și fără nici un gust sfânt. Iartă-ne pentru că în loc să ne luptăm cu păcatul am schimbat ținta și tragem unii după alții. Iartă-ne că suntem căldicei și lacomi de averi și Te-am vândut de atâta amar de vreme pentru gunoaie. Dacă ne dai îți suntem ”fideli”, dacă nu, vezi-Ți de-ale Tale că distanța-i mare de la cer la pământ. Iartă Doamne poporul meu! Ai milă de poporul meu! Iartă-ne că refuzăm să recunoaștem că ești doar pe buzele noastre nu și în inimile noastre. Iartă-ne că până chiar și la sfintele sărbători de naștere și   înviere a Fiului Tău  Te-am înlocuit cu țopăitorul rozător cu urechi blege și cu obezul moș nebărbierit. Iartă-ne dacă vom inventa ceva și pentru Rusalii, că mintea ne duce.

Îmi cer iertare Doamne pentru că dracii sunt mai credincioși decât noi; ei se-nfioară la auzul Numelui Tău în timp ce  noi rămânem  reci și fără simț; nimic nu ne mai impresionează la Tine; dar totuși, poporul meu știe să facă ceva ce alte popoare ”păgâne” nu știu: noi știm să Te înjurăm în cele mai iscusite moduri posibile. Iartă-ne Doamne că am devenit o dejecție spirituală în timp ce ne batem cu pumnul în piept că suntem pe culmi spirituale și refuzăm să ne recunoaștem starea, să ne smerim și să ne dăm la o parte ca să Te lăsăm să lucrezi fără să-Ți mai întunecăm planurile. Iartă-ne Doamne!

                Te rog Duhule Sfinte, invadează România cu prezenţa ta! Preia frâiele acestei națiuni! Preia controlul liderilor bisericii din România! Duhule Sfinte, inundă cu prezenţa ta biserica din România! Cu disperare văd degradarea spirituală a țării mele și mă rog pentru ea. Doamne, Tu ești unica și exclusiva noastră șansă de reînviere spirituală. Mă rog și aștept  intervenția Ta și voi continua s-o  cer si s-o aștept până când se va întâmpla. Amin.

 

Soră, rugăciunea este bună şi suntem chemaţi să ne rugăm, de aceea vă încurajez să ştăruiţi în rugăciune pentru ţara noastră.
Problema este că rugăciunea este prea puţin, ţara mai are nevoie de ceva la fel de esenţial. Ţara are nevoie să conştientizeze faptul că trebuie să se întoarcă la căile Domnului în toate relaţile ei, dar cum să se întoarcă dacă nu are cine o întoarce?
Ca să arăt diferenţa între rugăciune şi umblarea în căile Domnului am să mă folosesc de un exemplu: Să presupunem că un tată are zece copii şi el pleacă în străinătate ca să asigure viitorul copiilor şi lasă copii în grija bunicilor. De acolo el se roagă zilnic ca Dumnezeu sa-l binecuvinteze în relaţia cu copii , dar el nu umblă în căile rânduite de Dumnezeu pentru această relaţie. Dumnezeu nu va binecuvânta relaţia lui cu copii până nu aceptă căile rânduite de El în telaţia: tată fiu.
Noi credincioşi suntem acest tată plecat în străinătate, iar ţara sunt cei zece copii lăsaţi în grija bunicilor, că ne-am retras în adunări si ne rugăm pentru ţară fără să umblăm pe căile Domnului în relaţia cu ţara. De aceea ţara nu ne cunoaşte nici pe noi, nu cunoaşte nici pe Dumnezeul nostru şi nu cunoaşte nici căile Lui.................
Continuaţi să susţineţi prin rugăciune, prin scris şi prin fapte nevoile tări şi Dumnezeu va binecuvânta relaţia d-voastră cu ţara. Şi în cer în această relaţie ve-ţi fi printre adevăraţi eroii ai României.........
Să nu uităm că eroi ajung după moarte. Har şi pace de la Dumnezeu.
Adăugat în 02/02/2017 de pascaioan
Statistici
  • Vizualizări: 2642
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni