'Domnul nostru ÎNSUŞI, Petru şi Pavel au fost aparent învinşi.'

                                                                                 (De Tourville)

   Deseori este greu de spus dacă într-o situaţie dată am fost înfrânţi sau am fost victorioşi într-un conflict. Uneori ceea ce la început pare a fi înfrângere se dovedeşte mai târziu a fi o victorie adevărată.

   Atunci când Iosif a fost vândut ca sclav, pentru tânărul visător părea să fi venit sfârşitul. Ani de zile mai târziu, când căile ascunse ale lui Dumnezeu au ieşit la iveală, a putut să spună fraţilor lui plini de căinţă:

   'Voi v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a avut în vedere să fie bine, ca să facă ceea ce este acum, şi anume să menţină în viaţă un mare popor.'

   Înfrângerea uluitoare a lui Iosif se transformase într-o victorie personală pentru el şi în ocrotirea întregii lui familii. Dumnezeu ar fi putut face acelaşi lucru într-un mod diferit. Tot ce ştim este că EL nu a făcut-o.

   Când cei trei tineri evrei au ajuns în cuptorul încălzit de şapte ori, fără îndoială că mulţi dintre privitori şi-au întors faţa clătinându-şi capul de milă; dar lucrurile au arătat cu totul altfel în clipa următoare când regele a descoperit că oamenii lui Dumnezeu au rămas întregi, fără ca nici măcar miros de fum să se fi prins de ei. Şadrac, Meşac şi Abed-nego nu fuseseră siguri de felul cum se va sfârşi totul. Îi spuseseră cu îndrăzneală regelui:

   "Dumnezeul pe care Îl servim este în stare să ne scape din cuptorul aprins, şi El ne va scăpa din mâna ta, rege. Dar dacă chiar nu ne va scăpa, să ştii, rege, că noi nu-i vom onora pe regii tăi."

   Şi este posibil ca timp de o clipă să creadă că le sunase ceasul. Dar Dumnezeu a văzut altfel şi le-a preschimbat înfrângerea în victorie.

   În afară de aceasta, să nu uităm că acest principiu lucrează şi invers. Când David a reuşit să-i fure lui Urie soţia, a simţit fără îndoială că făcuse o adevărată cucerire, dar evenimentele ulterioare au arătat totuşi că el, în loc de victorie, suferise o înfrângere năucitoare. El n-a mai fost niciodată acelaşi după 'cucerirea' lui. Ceea ce nu le reuşise tuturor armatelor străine pe câmpul de luptă, David însuşi a îndeplinit printr-o acţiune greşită, adică el şi-a provocat propria înfrângere. Când l-a întâlnit pe Goliat, el a preschimbat ceea ce părea o înfrângere, într-o victorie. Când a întâlnit-o pe Batşeba, a preschimbat un lung şir de victorii într-o înfrângere ruşinoasă.

   Un lucru important pentru noi în toate acestea este acela că nu putem fi totdeauna siguri cine câştigă decât dacă ne păstrăm o inimă curată mereu, o minte stăpână pe sine şi sub călăuzirea lui Dumnezeu.

   Când soldaţii lui Pilat L-au trântit pe Cristos pe pământ şi au început să-I bată cuiele, totul părea să fie un eşec pentru Domnul nostru.

   'Fără îndoială că un om al lui Dumnezeu nu va trebui să aibe parte de această moarte ruşinoasă. Precis undeva e o greşeală. Isus fusese un idealist, un vizionar, dar acum speranţele Lui şi ale adepţilor Săi se năruie sub atacurile brutale ale unor bărbaţi nemiloşi şi aspri.'

   Aşa au raţionat privitorii! Dar Domnul nostru a putut să moară cu acelaşi calm cu care a trăit. El ştiuse tot timpul cum se vor sfârşi lucrurile.

   El privise dincolo de cruce la învierea triumfătoare.

   El ştia că aparenta Sa înfrângere se va transforma într-o glorie universală pentru omenire.