Resursa adaugata de victor_802006 in 13/10/2015
Abuzul spiritual se produce atunci când o persoană cu autoritate spirituală se poartă urât cu o altă persoană, datorită unor aspecte ce țin de viața spirituală, rezultatul fiind reducerea vitalității spirituale și a maturizării acelei persoane. Aste e definirea aproximativă, dată de David Johnson în cartea The Subtle Power of Spiritual Abuse, dacă mi-am amintit bine.
Acum voi încerca să descriu ce este abuzul spiritual mai „pe românește”, folosind termeni „de-ai noștri”, mai nepretențioși. Abuzul spiritual se produce atunci când o persoană se află în situația pe care o critică Petru în prima sa scrisoare. Adică, atunci când o persoană cu autoritate spirituală devine stăpân, nu păstor. Orice abatere de la metoda recomandată de Dumnezeu pentru păstorire poate să se transforme în abuz spiritual repede. Slujirea de silă, slujirea pentru câștig financiar sau de prestigiu, slujirea cu mândrie, slujirea din poziția de stăpâni.
Traducem din nou. Folosirea poziției spirituale, pentru a îi manipula pe ceilalți în folosul tău, se numește abuz spiritual. Să dăm câteva exemple, pentru o înțelegere mai clară. Dacă un păstor folosește vinovăția pentru a-i determina pe oameni să frecventeze biserica sau să se implice în misiune sau să dea bani pentru mai știu eu ce lucrări ale bisericii, atunci e abuz spiritual. E o cale ușoară de a atinge scopul și se bazează pe autoritatea spirituală și în același timp pe imaturitatea spirituală a celor păstoriți.
Abuzul spiritual și legalismul sunt cei mai buni prieteni. Nu? Cum ai putea să abuzezi pe cineva, dacă nu ai avea bici sau o armă, ceva cu care să ameninți sau să lovești dacă este cazul? Legalismul, dacă ar fi să îi dăm cea mai ușoară definire, este situația în care te bazezi pe propriile eforturi pentru a câștiga acceptarea lui Dumnezeu. Legalismul înseamnă a trăi în fire.
Așadar. Un abuzator spiritual va folosi de îndată legea, pentru a forța, mai brutal sau mai delicat, pe cei peste care are autoritate, să se miște în direcția dorită de el. E mult mai ușor să îi faci pe cei „de sub tine” să îți știe de frică și să îi mâni unde vrei, decât să mergi înaintea lor ca un păstor. Situația asta îți permite „să spargi semințe” când păstorești, pentru că nimeni nu mișcă de sub cuvântul tău.
Poate veți crede că abuzul spiritual îl poate face doar păstorul sau preotul, asupra turmei, dar nu este așa. Se întâmplă adesea între soți, între părinți și copii, între diferiți frați, între consilieri și consiliați, între misionari și cei „misionați” și în alte situații. A, încă un caz des întâlnit. Între învățătorii de copii de la biserică și copii. Adesea aud: „Dacă nu stai cuminte, te va arunca Domnul Isus în foc.” Sau: „Dacă ești un copil cuminte, Domnul Isus te va duce în rai.” E abuz spiritual cu diplomă.
Mulți oameni au simptomele abuzului spiritual, dar habar nu au că așa se întâmplă. Abuzul spiritual nu lasă vânătăi fizice și nici nu e așa ușor de detectat, pentru că oamenii nu au auzit prea mulți despre boala asta. Domnul Isus face chemarea: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Dar în puține biserici actuale se găsește odihnă. De ce? De ce există o presiune permanentă de a ne ridica la înălțimea unor standarde religioase? De ce bisericile devin un fel de lagăre de muncă spirituală forțată?
Biserica adesea devine, în loc de casă de rugăciune, un urmăritor aspru al credincioșilor, un vânător de greșeli și, desigur, un pedepsitor de greșeli. În loc să devină loc de odihnă, devine loc de judecată, de pedepsire, de instrucție. În loc să plecăm odihniți și hrăniți, plecăm condamnați, stresați, abuzați. Nu e acesta Hristosul, nu aceasta e menirea bisericii. O biserică de acest fel este una în care oamenii sunt abuzați și ar trebui să își ridice semne de întrebare acei oameni.
De obicei puteți lua pulsul abuzurilor spirituale atunci când vreun om păcătos vine la biserică și vrea să se pocăiască. Atunci se vede foarte clar dacă există constrângere, condiții, standarde religioase, cerințe suplimentare și chiar respingere. Am văzut și auzit despre cazuri în care unii au fost considerați „neeligibili” pentru a se pocăi, că „bețivul ăsta niciodată nu o să se lase” sau „femeia asta nu se va pocăi niciodată”. Asta spune legea religioasă, limitează oamenii, șansele lor, limitează și pe Dumnezeu să schimbe oamenii. Evaluăm noi, specialiștii, și dăm verdictul. Nu este acesta un abuz?
Multe abuzuri au loc în biserici. În unele, abuzurile spirituale se cumulează cu cele ritualice. Am văzut preoți călărind la propriu pe enoriași. Am văzut oameni biciuindu-se, lovindu-se și executând tot felul de pedepse impuse de cei cu autoritate spirituală.
Mâine, dacă Dumnezeu ajută, vom privi puțin la cauzele favorizante abuzului din viața celor abuzați, dar și la modul în care ne putem schimba într-un mod constructiv.
[Copyright © 2015 Teofil Gavril. Acest articol a apărut iniţial pe site-ul autorului – www.filedinjurnal.ro (Cu Dumnezeu în fiecare zi). Teofil Gavril este consilier creştin şi trainer la Asociaţia Consilierilor Creştini din România. Poate fi contactat prin e-mail la adresa [email protected] sau telefonic la numărul 0744201601.]
- Vizualizări: 2465
- Comentarii: 2
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Totuşi, în acest mediu de abuzul spiritual care pe mine m-a sufocat, împotriva căruia m-am revoltat şi pe care l-am părăsit, au existat şi există oameni născuţi din nou. Iar unii, precum mama mea, se simt bine acolo. Pentru ei este normal să fie aşa şi nici nu le trece prin minte că ceva nu este în ordine. Ce am observat la mama mea este că, în discuţii pe teme biblice, nu înţelege un argument sau un raţionament diferit – nu mă refer aici la a-l accepta – iar ceea ce aude acolo, de la amvon, reprezintă pentru ea adevărul absolut, de parcă ar fi fost rostit de Însuşi Dumnezeu. Îmi explic asta ca pe o gravă spălare a creierului, ca pe o programare mintală, care însă nu a făcut imposibilă, nici nu a anulat mântuirea ei şi a altora.
Cu abuz spiritual, la un nivel mai redus, m-am întâlnit şi în alte culte, de exemplu, insistenţa ca zeciuiala să fie dată bisericii, provocarea vinovăţiei pentru întârzirea sau lipsa de la biserică – în privinţa asta, îi invidiez pe ortodocşi, ei nu sunt făcuţi să se simtă condamnaţi dacă întârzie la slujbă – tonul aspru şi privirea urâtă, de dictatori fără carismă a unor pastori, faţă de cei din biserică.
Dar cel mai grav caz de abuz spiritual despre care am aflat s-a petrecut anul trecut într-o comunitate română de orientare evanghelică din Italia, fără nicio legătură cu cultul în care am crescut. Un tânăr din biserică, mustrat de conştiinţă, i-a mărturisit pastorului său că a întreţinut relaţii sexuale cu viitoarea lui soţie, o fată din aceeaşi biserică. Pastorul i-a spus că dacă a trăit cu ea înainte de căsătorie, nu mai există posibilitate de mântuire pentru el. Auzind aceasta, tânărul s-a spânzurat.
Dacă privim lumea din perspectiva abuzului spiritual ea este în acelaş timp propria ei victimă şi propriul ei agresor.
Prin cădere în păcat omenirea a căzut din mâna cea bună a lui Dumnezeu în proprile ei mânii, mânii reprezentate pe deoparte de conducători lumi iar pe de altă parte de noroade, cele două ,,mâini,, ale omeniri( conducători şi noroadele) sunt una pentru cealaltă şi victimă şi agresor. Ca victimă noroadele se tem de conducere si conducerea se teme de noroade, iar ca agresaor conducerea asupreşte noroadele şi noroadele se revoltă împotriva conduceri.
În vremuri de apostazie ca pe vremea lui Ieremia în poporul Domnului este NUMAI APĂSARE (abuz), (ier. 6)aici în acest context asuprirea,abuzul i-a forme mistice că atât noroadele cât şi conducători se APASĂ uni pe alţii în numele Domnului.
Soluţia la această problemă colectivă este tot în Ieremia 6. şi soluţia este ca poporul Domnului să se întoarcă înapoi la cărările cele veghi ca să găsească odihnă pentru sufletele lor. Cu alte cuvinte atât conducătorii cât şi noroadele sa-şi pună viaţa ÎNAPOI în mâna cea bună a Domnului şi să facă fiecare voia lui Dumnezeu în dreptul lui fără să se temă de nimeni şi de nimic.