Predare totală
Autor: Andrew Murray  |  Album: Predare totală  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 23/04/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Predare totală

   Ceea ce a cerut Ben-Hadad era o predare totală; iar Ahab a dat ceea ce i s-a cerut - predare totală. Aş vrea să folosesc aceste cuvinte, "Împărate, Domnul meu, fie cum zici! Sunt al tău cu tot ce am!" ca şi cuvinte ale predării totale, cu care oricare copil al lui Dumnezeu ar trebui să se dedice Tatălui. Dacă inimile noastre doresc aceasta, nu există limite la ceea ce ar putea face Dumnezeu pentru noi, iar binecuvîntarea Domnului se va odihni peste noi.

   Predare totală - haideţi să vă spun cum am ajuns la această expresie. În Scoţia, mă aflam într-o părtăşie în care discutam despre condiţia Bisericii lui Hristos şi despre marea nevoie a Bisericii şi a credincioşilor; printre cei cu care discutam se găsea un om care avusese mult de a face cu instruirea lucrătorilor creştini, aşa că l-am întrebat părerea lui despre care ar fi cea mai astringentă necesitate a Bisericii. El a răspuns simplu şi hotărît: "Predarea totală lui Dumnezeu este singurul lucru". Cuvintele m-au marcat într-un mod deosebit. Iar omul începuse să-mi povestească cum, dacă această condiţie există în lucrătorii cu care avusese contact, chiar dacă nu înaintau în lucrare, ei erau dornici de a învăţa şi de a fi ajutaţi şi întotdeauna făceau progrese; pe cînd ceilalţi care nu întruneau această condiţie de cele mai multe ori nu înaintau şi părăseau lucrarea. Condiţia pentru a obţine binecuvîntare din plin de la Dumnezeu este predare totală Lui.

   Acum, Dumnezeu din ceruri va răspunde rugăciunilor pe care le-ai înălţat pentru binecuvîntarea ta şi acelor din jur doar cu această condiţie: Doreşti să te predai total în mîna Sa? Care va fi răspunsul nostru?

   Daţi-mi voie mai întîi să spun că Dumnezeu ne-o cere. Fundamentul acesteia se află în însăşi natura lui Dumnezeu. Dumnezeu nici n-ar putea s-o facă. Cine este Dumnezeu? El este Izvorul Vieţii, singura Sursă de existenţă, de putere, de bunătate, iar în tot universul nu este nimic bun decît ceea ce lucrează Dumnezeu. Dumnezeu a creat soarele, luna, stelele, florile, copacii şi iarba; şi nu sunt ele toate predate total lui Dumnezeu? Nu permit ele ca Dumnezeu să lucreze în ele după placul Lui? Cînd Dumnezeu îmbracă crinul cu frumuseţe, nu este acesta predat, dăruit lui Dumnezeu pe măsură ce El lucrează la frumuseţea lui? Iar copiii răscumpăraţi ai lui Dumnezeu - o, vă puteţi imagina că Dumnezeu Îşi poate înfăptui lucrarea Sa dacă ei sunt pe jumătate sau doar parţial predaţi Lui? Dumnezeu nu poate. Dumnezeu este viaţă şi dragoste şi binecuvîntare, putere şi frumuseţe infinită, şi Dumnezeu se delectează comunicînd cu fiecare copil care este pregătit să-L primească. Dar, ah! Această unică lipsă de predare totală este tocmai singurul lucru care Îl împiedică pe Dumnezeu. Dar acum El vine şi ne-o cere în calitatea Lui de Dumnezeu.

   Ştiţi ce înseamnă predare totală în vocabularul uzual. Ştiţi că aceasta reprezintă dedicare specială, unui scop sau serviciu precis. Dacă am un  stilou în buzunar, şi acesta este dedicat în totalitate unicei lucrări de scriere, trebuie să fie total predat mîinii mele pentru ca să pot scrie corect cu el. Dacă este ţinut şi de o altă persoană, eu nu voi putea scrie corect cu el. Haina îmi este în total dedicată învelirii corpului. Şi crezi că în fiinţa ta nemuritoare, în natura divină primită de tine odată cu naşterea din nou, Dumnezeu ar putea lucra, zilnic şi în fiecare oră, dacă nu ai fi total predat Lui? Nu ar putea. Templul lui Solomon a fost complet al Domnului atunci cînd I-a fost dedicat. Şi fiecare din noi este un templu al lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va locui şi va lucra cu putere cu o singură condiţie: predare totală faţă de El. Dumnezeu o cere, Dumnezeu este vrednic de ea, iar fără ea Dumnezeu nu-Şi poate înfăptui lucrarea Sa binecuvîntată în noi.



Ma tem ca predarea totala este obligatorie, daca vrem cu Domnul in vesnicie!! Sa ne cercetam toti, caci o inima impartita este o inima preacurvara!
Adăugat în 24/04/2013 de loredanam
Predarea totala, este una din probleme vis a vis de viata mintuita, fata de Domnul Isus.Aici cred caci pierdem de multe ori examenul colaborarii,ascultarii de El.Deciziile pe care le luam nu sunt totdeauna deciziile Domnului in viata noastra.Aceasta se datoreaza faptului caci nu lasam total viata noastra in Mina Sa.La luarea unei decizii[sincer sa fim] incep negocierile!Adica noi cu El, noi ne impunem dorinta ,punctul de vedere si dam si decizia finala!Atunci unde mai este ascultarea?daca nu avem rezultul dorit, suntem tentati sa fim suparati ...pe cine?Intram in deruta,cutam motive de disculpare dar...sa fie tot la noi deciziile.predarea totala, este un subiect foarte sensibil care trebuie lucrat pe toate partile ,ca sa intelegem exact voia Domnului in viata noastraPredarea totala este in opinia mea'ca un zbor cu avionul''.Ai platit tichetul,accepti sa zbori...te imbarci si n-ai nici un amestec in partea tehnica a bordului de conducere.Stai pe locul platit si astepti sa ajungi la destinatie [bucurindu-te de serviciile platite.Imi aduc aminte caci la finalul fiecarui zbor, la aterizare, calatorii respira ususrati ,unii se roaga multumind, dar toti aplauda..capitanul.Sa ne traiesti Capitane!Slava Tie!Asa ar trebui sa fie si cu ''predarea totala''.
Adăugat în 24/04/2013 de sanda_tulics
Mulţumesc de comentarii fiţi binecuvîntate.
Adăugat în 24/04/2013 de floridinmaracineni
Minunat cuvânt.
Adăugat în 22/05/2013 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 2525
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni