Bucuria maratonului in doi…
Autor:
Cristian Boariu
|
Album:
fara album
|
Tematica:
Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 14/03/2009
Resursa adaugata de resursecrestine in 14/03/2009
Rick s-a nascut in 1962. Creierul lui nu s-a dezvoltat in totalitate pentru ca cordonul ombilical fiindu-i infasurat in jurul gatului, i-a impiedicat oxigenarea. La opt luni, doctorii i-au “sfatuit” pe parintii lui sa se descotoroseasca cumva de el, intrucat va fi un om handicapat toata viata.
Ca orice parinti responsabili, sotii Hoyt s-au hotarat ca alaturi de ceilalti doi frati ai lui, sa-i ofere tot ce e mai bun pentru o crestere normala. Desi nu putea vorbi deloc, Rick putea sa auda, astfel ca parintii au inceput sa-l invete alfabetul. Cativa ingineri l-au vizitat si observand capacitatea sa de a intelege lucrurile, i-au construit un computer prin care Rick putea scrie cu ajutorul miscarilor capului.
In 1975, Rick a fost acceptat intr-o scoala publica. Si-a surprins parintii cand doi ani mai tarziu le-a spus ca ar vrea sa participe intr-o cursa de 5 mile a carei scop era sa ajute un fost jucator de cross paralizat intr-un accident. Tatal sau, desi nu era deloc un alergator de cursa lunga, a acceptat sa il puna pe Rick intr-un carucior si sa il impinga de-a lungul acelei curse. Desi au terminat pe penultimul loc, Rick era deosebit de fericit.
Tatal sau a inceput sa se antreneze punand o sacosa cu ciment in carucior, cand Rick era la scoala. Erau zile cand chiar 5 ore de antrenament depunea Dick doar cu speranta ca il va vedea fericit pe Rick.
Astfel a inceput “cursa” de 45 de ani in care Dick, tatal lui Rick, si-a impins si si-a transportat fiul prin intreaga tara, trecand impreuna peste sute de “linii de sosire”.
Cand Dick alearga, Rick este intr-un carucior in fata lui. Cand Dick pedaleaza, Rick este intr-un scaun atasat bicicletei, in fata. Cand Dick participa la concursuri de inot, Rick este in barca trasa de tatal lui, care inoata in fata!!!. E absolut inimaginabil cata vointa a dovedit acest tata pentru a-si face copilul sa se simta implinit. Daca veti urmari videoclipul de mai jos, cu siguranta veti fi miscati de ceea ce inseamna sacrificiul lui Dick, pentru ca fiul sau sa simta bucuria maratonului in doi.
In februarie 2008, cei doi aveau 958 de concursuri la care participasera (din care 65 de maratoane si 6 triatloane), la unele ajungand in primul sfert al celor sositi!!!
Pentru mine cei doi sunt un exemplul care m-a lasat in lacrimi. Stiti de ce? Pentru ca mi-am dat seama ca exact istoria lui este si istoria mea. Am un TATA care ma poarta…. Dar stiti cum? Nu intr-un carucior cu rotile sau pe scaunul din fata al unei biciclete, sau intr-o barca. Ci in bratele Sale. Prin vaile adanci ale umbrei mortii, cand “doctorii acestei lumi” nu imi dadeau nici o sansa, el a alergat cu mine in brate….Prin marea involburata a talazurilor vietii, a acceptat sa inotam impreuna….De fapt “a inotat” El….
Iti multumesc Tata pentru alergarea in doi de care imi faci parte. Iarta-ma pentru “cursele” in care am primit cu mandrie aplauze crezand ca eu am alergat, uitand de fapt ca Tu m-ai purtat…Iti multumesc Doamne cu sinceritate pentru ca imi accepti handicapurile asa cum sunt ele….Iti multumesc ca ma faci sa ma simt fericit desi aveai de atatea ori motive sa ma abandonezi…. Vreau sa mergem impreuna in continuare Tata...Astept finalul, cand imediat dupa linia de sosire, te voi privi cu lacrimi de recunostinta in fata si voi spune inca o data: Multumesc pentru maratonul in doi….
Ca orice parinti responsabili, sotii Hoyt s-au hotarat ca alaturi de ceilalti doi frati ai lui, sa-i ofere tot ce e mai bun pentru o crestere normala. Desi nu putea vorbi deloc, Rick putea sa auda, astfel ca parintii au inceput sa-l invete alfabetul. Cativa ingineri l-au vizitat si observand capacitatea sa de a intelege lucrurile, i-au construit un computer prin care Rick putea scrie cu ajutorul miscarilor capului.
In 1975, Rick a fost acceptat intr-o scoala publica. Si-a surprins parintii cand doi ani mai tarziu le-a spus ca ar vrea sa participe intr-o cursa de 5 mile a carei scop era sa ajute un fost jucator de cross paralizat intr-un accident. Tatal sau, desi nu era deloc un alergator de cursa lunga, a acceptat sa il puna pe Rick intr-un carucior si sa il impinga de-a lungul acelei curse. Desi au terminat pe penultimul loc, Rick era deosebit de fericit.
Tatal sau a inceput sa se antreneze punand o sacosa cu ciment in carucior, cand Rick era la scoala. Erau zile cand chiar 5 ore de antrenament depunea Dick doar cu speranta ca il va vedea fericit pe Rick.
Astfel a inceput “cursa” de 45 de ani in care Dick, tatal lui Rick, si-a impins si si-a transportat fiul prin intreaga tara, trecand impreuna peste sute de “linii de sosire”.
Cand Dick alearga, Rick este intr-un carucior in fata lui. Cand Dick pedaleaza, Rick este intr-un scaun atasat bicicletei, in fata. Cand Dick participa la concursuri de inot, Rick este in barca trasa de tatal lui, care inoata in fata!!!. E absolut inimaginabil cata vointa a dovedit acest tata pentru a-si face copilul sa se simta implinit. Daca veti urmari videoclipul de mai jos, cu siguranta veti fi miscati de ceea ce inseamna sacrificiul lui Dick, pentru ca fiul sau sa simta bucuria maratonului in doi.
In februarie 2008, cei doi aveau 958 de concursuri la care participasera (din care 65 de maratoane si 6 triatloane), la unele ajungand in primul sfert al celor sositi!!!
Pentru mine cei doi sunt un exemplul care m-a lasat in lacrimi. Stiti de ce? Pentru ca mi-am dat seama ca exact istoria lui este si istoria mea. Am un TATA care ma poarta…. Dar stiti cum? Nu intr-un carucior cu rotile sau pe scaunul din fata al unei biciclete, sau intr-o barca. Ci in bratele Sale. Prin vaile adanci ale umbrei mortii, cand “doctorii acestei lumi” nu imi dadeau nici o sansa, el a alergat cu mine in brate….Prin marea involburata a talazurilor vietii, a acceptat sa inotam impreuna….De fapt “a inotat” El….
Iti multumesc Tata pentru alergarea in doi de care imi faci parte. Iarta-ma pentru “cursele” in care am primit cu mandrie aplauze crezand ca eu am alergat, uitand de fapt ca Tu m-ai purtat…Iti multumesc Doamne cu sinceritate pentru ca imi accepti handicapurile asa cum sunt ele….Iti multumesc ca ma faci sa ma simt fericit desi aveai de atatea ori motive sa ma abandonezi…. Vreau sa mergem impreuna in continuare Tata...Astept finalul, cand imediat dupa linia de sosire, te voi privi cu lacrimi de recunostinta in fata si voi spune inca o data: Multumesc pentru maratonul in doi….
~~~Bucuria maratonului in doi….~~~Rick s-a nascut in 1962. Creierul lui nu s-a dezvoltat in totalitate pentru ca cordonul ombilical fiindu-i infasurat in jurul gatului, i-a impiedicat oxigenarea. La opt luni, doctorii i-au “sfatuit” pe parintii lui sa se descotoroseasca cumva de el, intrucat va fi un om handicapat toata viata.
Statistici
- Vizualizări: 7396
- Export PDF: 8
- Recomandări email: 5
- Favorită: 1
- Comentarii: 9
- Gramatical 1
- Diacritice 1
- Conținut 1
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
multumesc pentru materialul incurajator si ma rog pentru parintii care au copii handicapati sa poata intelege dorintele si viziunile copiilor sai ca si ei ca personalitati sa poata duce o viata implinita multumesc Domnului pentru astfel de parinti
ffffffffff frumos material.Dl sa te binecuvinteze pt aceste frumoase cuvinte.si pe mine m-au umplut lacrimile.......intr-adevar noi avem un Tata atat de minunat care ne poarta in orice clipa pe bratele Sale.Merita toata slava,cinstea si gloria in veci de veci.
Majoritatea oamenilor privesc cu jena dar in acelasi timp cu rusine, cu intristare spre oamenii cu handicap ajutati de catre parinti, dar un aspect este mereu uitat, imediat uitam de aceste sentimente, de compasiune pentru semenii nostri si devenim captivi in rutina zilnica, dar in opinia mea parintii lor au o foarte mare grija de copii lor iar dragostea pe care le-o poarte copiilor este incomensurabila. Doar daca ne-am imagina o zi in locul acestor parinti, cu toate activitatile pentru ingrijirea copiilor cu deficiente, pentru imracarea lor, pentru hranirea lor, pentru ingrijirea corporala, si asta nu pentru un an sau cinci, ci pentru o viata intreaga deprinsa cu aceste activitati. Trebuie sa apreciem acest devotament si aceasta daruire a parintilor, si sa luam totodata ca model in vietile nostra , ca apoi fiecare prin posibilitatile noastre sa fim capabili si abilitati sa venim in ajutorul acestor cazuri, sa fim alaturi nu doar in rugaciune dar si in ajutorul zilnic al acestora. Se poate face comparatia acestor parinti, a acestu tata din material cu Domnul nostru Isus Hristos, care, desi nu realizam acest lucru, are in aceasi masura grija de fiecare persoana de pe intrag Pamantul. Doresc ca acest material sa mobilizeze, dar si sa sensibilizeze inimile celor ce privesc aceste cazuri, sa putem lua o atitudine ferma si optima, iar zambetul unei persoane cu handicap cred ca inseamna o rasplatire, dar si o multumire din partea lui, pentru ajutorul nostru. Domnul sa ne ajute pe toti la acestea! AMIN!
CE MARE E IUBIREA DE TATA CARE NE POARTA PE BRATELE LUI E ASA FRUMOS SI MINUNAT CAND VEDEM DRAGOSTEA UNUI TATA FATA DE COPILUL SAU . DOMNU SA VA BINECUVINTEZE!
Daca Dumnezeul nostru este asa de mare haide sa lepadam lenea care ne face sa Ii scriem numele "Dl" sau "D-zeu". Zicem ca a facut atatea pentru noi, dar ne e lene si Il respectam asa de putin incat nici numele nu avem rabdare sa il scriem complet.
Scribii evrei se spalau pe maiini si pe corp inainte de a-I scrie numele atunci cand transcriau Numele Domnului si foloseau acea penita doar o singura data si noua ne obosesc degetele pe tastatura...Si sa nu imi spuna cineva ca aceea se petrecea in timpul Legii si ca noi suntem acum sun har ca respectul pe care i-L datoram a ramas acelasi si in zilele noastre, indiferent ce facem.
este un material foarte frumos si foaret miscator.
"maratonul in doi" este de fapt un "maraton in trei".Daca Bunul Dumnezeu nu ne-ar da putere, nu ne-ar insoti, nu ne-ar "lua in BRATELE LUI atunci cand drumul este greu,nicun parinte nu si-ar putea ajuta copii.De fapt la acele concursuri au participat trei(Tatal Suprem,tatal copilului si copilul).Dar lectia ce am primit-o din aceasta lectura,urmarind acest video-clip este ca nu multumim destul TATALUI CERESC,pentru copii pe care ni-i ia daruit sanatosi,normali sau cu capacitati peste normal,ca se "descurca" fara ajutorul nostru (al parintilor-fizic)doar cu indrumari.Consideram ca ceeace avem ni se cuvine de drept.Ar fi multe de scris aici, dar ma rezum doar la MULTUMIRI fata de Tatal nostru,de Creatorul nostru,fata de Cel care ne iubeste atat de mult si care nu asteapta altceva de la noi.Domnul sa ne ajute sa-I multumim pentru toate.