FRICA DE DOMNUL
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 05/07/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” (Proverbe 14:26)

     Când Îi ești supus lui Dumnezeu, nu trebuie să te temi de nimic pentru că El este „adăpostul şi sprijinul” tău (Psalmul 46:1). Frica de Domnul nu înseamnă teama că ar putea să-ți facă rău. El este un Dumnezeu plin de bunătate! „Frica de Domnul” e atunci când Îi urmezi poruncile și când Îi recunoști autoritatea în toate lucrurile. Probabil ai observat că în zilele noastre nu prea mai există respect pentru autoritate. Sunt tot mai mulți cei care afișează mentalitatea tip: „Nu-mi spune mie nimeni ce să fac!” Dar în Biblie scrie: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” De ce oare ni se spune asta? Pentru că frica de Domnul înseamnă să ai respect și să fii ascultător. Înseamnă că vei face ce-ți spune Dumnezeu, iar încrederea și credința în El vor continua să crească. Și vei mai observa încă un lucru important: cu cât teama ta este mai plină de respect și de venerație față de Dumnezeu, cu atât mai plin de grijă și de atenție vei fi și tu față de ceilalți! Asta pentru că știi că vei da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru faptele tale și vei recunoaște că ceilalți oameni sunt la fel de valoroși pentru Dumnezeu, ca tine… Solomon a scris: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13). Moise le-a spus copiilor lui Israel: „Ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău…?” (Deuteronom 10:12). Deci, în felul acesta teme-te de Domnul!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1064
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni