De n-ai fi fost de partea noastră
Autor: Autor necunoscut  |  Album: fara album  |  Tematica: Mulțumire
Resursa adaugata de krauszrsm in 03/08/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. De n-ar fi fost de partea noastră,
El, Dumnezeul nostru, El,
/: De n-ar fi fost de partea noastră,
să spună-acuma Israel :/

2. De n-ar fi fost cu noi El, Domnul,
Când oamenii cu mii de mii
/: S-au ridicat în contra noastră,
De vii ne-ar fi-nghiţit, de vii. :/

3. Când li-s-a fost aprins mânia,
Când a venit al lor puhoi,
/: Ne-ar fi-necat atâtea ape,
Şi râuri, sufletul din noi! :/

4. Ne-ar fi trecut şi peste suflet
Al lor năpraznic, greu tumult,
/: Şi-atâtea valuri furioase
Demult ne-ar fi-necat, demult. :/

5. Slăvit să fie Domnul nostru,
Căci El ne-a stat într-ajutor,
/: El n-a lăsat să fim daţi pradă,
Şi nu ne-a dat în dinţii lor! :/

6. Ca pasărea din laţul morţii
Al nostru suflet a scăpat,
/: Căzut-a laţul rupt, noi slobozi
Şi izbăviţi, ne-am bucurat! :/

7. Al nostru ajutor e-n Domnul,
Şi-n Sfântu-I Nume-avem un scut,
/: În Domnul, care tot pământul
Şi cerurile le-a făcut!... :/


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12223
  • Export PDF: 1851
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni